Instructorii vor în comisia de examinare pentru obţinerea permisului

examinatori* „Vom putea observa unde greşeşte candidatul, pentru ca apoi să ştim ce trebuie corectat”, argumentează Iurii Nicorescu

La întâlnirea de la Bucureşti, programată pentru 29 iulie 2014, reprezentanţii Biroului Executiv ai Asociaţiei Profesionale a Instructorilor şi Profesorilor Auto-Moto Neamţ, prin Federaţia Naţională a Formatorilor Auto a Instructorilor vor propune conducerii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea a Vehiculelor ca şi instructorii auto să facă parte din comisia de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.

Legat de acest aspect, am discutat cu instructorul şi profesorul de legislaţie rutieră Iurii Nicorescu, care deţine şi funcţia de preşedinte al asociaţiei mai sus-amintite: ”La nivel naţional, Federaţia Naţională a Formatorilor Auto solicită în mod imperios autorităţilor ca şi instructorii auto să facă parte din Comisia de examinare a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, la fel ca în multe state europene, respectiv Italia, Spania, Austria şi Germania. E important ca şi România să se alinieze cerinţelor Uniunii Europene, prin Ordinul cu numărul 126/2006, privind modalitatea de examinare a cursanţilor. Prin această măsură, s-ar elimina anumite suspiciuni la testarea auto. Dacă se va aproba propunerea noastră, la examenul pe traseu, instructorul va observa unde greşeşte candidatul, iar apoi va putea corecta greşelile persoanei în cauză. După întâlnirea de la Bucureşti, cu reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, vom vedea ce noutăţi apar la examinarea auto”.

V. ANDRIEŞ