Inspectorii veterinari demarează controalele premergătoare Paştelui

controale veterinariPentru prevenirea unor episoade de toxiinfecţii alimentare, în perioada premergătoare Paștelui vor fi efectuate controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate pieţele agro-alimentare, târgurile de animale, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică.

La nivelul DSVSA Neamţ, al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioada perioada premergatoare sărbatorilor pascale va fi un program prelungit, între orele 8:00 – 18:00 , inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 8:00 – 13:00.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care va fi valorificată carnea şi alte produse de origine animală se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.  Veterinarii vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provenienţa acestora şi a alimentelor care în urma controlului sanitar veterinar au fost declarate necorespunzătoare.

DSVSA Neamţ recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare numai din unităţi autorizate sanitar veterinar. În cazul în care cetăţenii vor cumpăra produse din spaţii improvizate sau din „sistemul stradal”, îşi asumă riscul îmbolnăvirii.

De asemenea, reprezentanţii DSVSA Bacău recomandă consumatorilor să respecte următoarele măsuri pentru prevenţia toxiinfecţiilor alimentare:  verificaţi atent valabilitatea produselor şi modul de depozitare, mai ales când este vorba de ouă, lactate, carne. Produsele perisabile trebuie depozitate corespunzător, refrigerate la temperatura indicată pe etichetă, în condiţii optime. Spălaţi ustensilele, tocatoarele, farfuriile şi blatul de bucătărie cu apă fierbinte şi săpun după prepararea fiecarui aliment şi inainte de a începe prepararea următorului. Nu în ultimul rând, evitaţi contaminarea încrucişată. Nu puneţi niciodată mâncare gătită pe o farfurie pe care aţi ţinut înainte carne crudă sau alte produse nepreparate. În congelator ar trebui să fie cel mult -17 °C, iar in frigider ar trebui să fie cel mult 4 °C.

Nu aglomeraţi frigiderul. Sunt reguli general valabile, nu doar pentru sărbători, dar evident că sunt readuse acum în atenţia consumatorilor pentru că măcar din an în Paşte să aibă tot românul frigiderul aglomerat…

Geanina NICORESCU