Inspectoratul Școlar va primi manuale noi pentru clasele a XI-a și a XII-a

manualePe 12 septembrie, inclusiv elevii din ultimii doi ani de liceu, vor avea manuale gratuite. Cel puțin asta a promis ministrul educației, după ce a finalizat negocierile cu editurile care dețin manuale școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a în portofoliile lor editoriale.

„În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, Ministerul Educației achiziționează necesarul total de circa 3.600.000 de manuale. Pentru 3.300.000 de titluri, oferta fermă a editurilor, negociată săptămâna trecută, acoperă solicitările unităților de învățământ. Pentru alte circa 300.000 de titluri, școlile vor alege dintre manualele pentru care există ofertă fermă, iar ministerul le va achiziționa“, a precizat ministrul educației, printr-un comunicat de presă.

Suma totală de achiziție negociată și agreată este de aproximativ 30 milioane lei. În cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar săptămâna viitoare Inspectoratul Școlar Județean Neamț va putea semna contractul de achiziție.

„Precizam că negocierile și celelalte demersuri în vederea asigurării manualelor școlare gratuite pentru elevii din ciclul superior al liceului, în anul școlar 2016-2017, sunt coordonate de secretarii de stat Monica Cristina Anisie și Gabriel Liviu Ispas. Ministrul educației Mircea Dumitru a solicitat celor doi secretari de stat să dispună toate măsurile necesare pentru finalizarea acestui proces în termenele asumate, astfel încât la începutul anului școlar 2016-2017 toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a să beneficieze de manuale gratuite“, mai transmit oficialii de la MEN.

Conform prevederilor Legii Educației, elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii.

Până acum, manualele școlare nu au fost distribuite gratuit la clasele a XI-a și a XII-a fiindcă învățământul obligatoriu, adică cel gratuit prin lege, este asigurat de stat doar până la sfârșitul clasei a X-a.