* O femeie de 39 de ani a depus 1400 de lei în contul unui escroc
* „Nu există concursuri sub condiţia achitării unor taxe pentru încasarea
premiului!”, avertizează poliţiştii
Încă o femeie a căzut victimă escrocilor care se dau directori pe la diverse firme de telefonie şi oferă aşa-zise premii. Elena C. (39 de ani) a fost sunată, în ziua de 22 noiembrie, de un bărbat care i-a spus că este direcorul unei societăţi de telefonie şi o anunţă că a câştigat un premiu din partea unui post de televiziune. Femeia nu şi-a pus prea multe întrebări, a urmat întocmai instrucţiunile, a completat un mandat on line şi a trimis 1400 de lei la un oficiu poştal, aşa cum i s-a cerut. Abia după aceea şi-a dat seama că a pierdut banii şi s-a dus la poliţie.
Exasperaţi de naivitatea nemţenilor, poliţiştii avertizează populaţia, răspicat, că „nu există concursuri sub condiţia achitării unor taxe pentru încasarea premiului!”. Din păcate, dorinţa de a câştiga bani este mai puternică decât raţiunea. Au fost cazuri în care funcţionari de la bancă au încercat să convingă diverse persoane că vor fi păcălite, când auzeau că vor să scoată bani din cont şi să-i trimită unor necunoscuţi, dar n-au avut sorţi de izbândă cu clienţii care chiar credeau că vor intra în posesia a zeci de mii de euro.
Pentru că fenomenul „Concursul” continuă să facă victime, poliţiştii şi-au schimbat recomandările cu unele mai ferme: „ În cazul în care sunteţi sunaţi de astfel de persoane şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, amânaţi luarea unei decizii şi sunaţi în acelaşi timp la 112, solicitând ajutorul Poliţiei. De asemenea, Poliţia recomandă ignorarea mesajelor prin care vi se spune că aţi fost desemnat câştigător la concursuri la care nu aţi participat şi să nu comunicaţi date confidenţiale prin telefon, mai ales dacă apelul provine de la un număr ascuns. Solicitaţi celui care v-a sunat cât mai multe detalii despre concurs şi verificaţi dacă este în derulare un astfel de concurs”.
C.M.