Înşelăciune de sezon cu bani de arendă

arendaMetoda „Împrietenire” vine în forţă după cele tip „Accidentul”, „Concurs” sau „Şmen” care nu mai au priză. Un bărbat din comuna Trifeşti a rămas fără 15.000 lei după ce a primit în casă un individ care l-a convins că-i dă, nu că-i ia bani. Vineri, bărbatul a bătut la poartă şi s-a recomandat a fi un reprezentant al societăţii agricole şi i-a spus gospodarului că mai are un rest de arendă să-i dea. Omul l-a poftit în casă şi astfel escrocul a văzut unde acesta îşi ţine banii, iar într-un moment de neatenţie al gazdei a luat 15000 lei.

„Din ziua de 21 noiembrie, poliţiştii de la PP Trifeşti caută un bărbat care este suspectat că ar fi sustras din locuinţa părţii vătămate suma de 15.000 lei, după ce s-a recomandat a fi reprezentantul unei societăţi agricole şi a observat locul unde erau depozitați banii. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Nemţenii sunt avertizaţi să dovedească circumspecţie atunci când sunt abordaţi de persoane necunoscute care îşi atribuie diverse calităţi şi prin metoda „Împrietenire” îşi arogă calităţi precum cea de vânzător ambulant, reprezentant al firmei de utilităţi, al vreunei firme de telefonie etc, astfel încât infractorul să poată obţine informaţii legate de bani, bunuri şi alte valori depozitate în locuinţe, caz în care e bine să ţineţi cont de următoarele sfaturi:

-persoanelor care se prezintăla ușa/poarta dumneavoastră, pretinzând că vând sau cumpăra diferite produse, nu le permiteți intrarea în locuință/curte;

– folosiți lanțul de siguranță când deschideți ușa unei persoane necunoscute și solicitați ca aceasta să se legitimeze;

– păstraţi documentele și bunurile în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavoastră și nu divulgați aceste informații altor persoane

-manifestați prudență atunci când o persoană încearcă să vă pătrundă în locuință pe motivul verificării contorului electric sau a apometrului și solicitați informații cu privire la pretinsele verificări direct de furnizorul de utilități;

– nu dați curs solicitărilor de genul sprijin financiar pentru cazuri sociale, în spatele acestor scopuri nobile se pot ascunde impostori!

În cazul în care ați fost victima unei astfel de infracțiuni, sesizați de urgență Poliția! Nu lăsați să treacă timp de la comiterea faptei! Timpul scurs de la săvârșirea faptei, dacă este îndelungat, ajută infractorul sa-si șteargă urmele, îngreunând activitățile de identificare ale făptuitorului!

Cristina Iordache