Înjunghiat ziua în amiaza mare

Un pietrean a ajuns direct pe masa de operaţie după ce a fost înjunghiat în plină zi. Incidentul a avut loc marţi, 16 decembrie, pe strada Nicu Albu din Piatra Neamţ. Tânărul care a fost atacat se deplasa pe trotuar, împreună cu socrul său, când a fost agresat în urma unei neînţelegeri ivită spontan, potrivit poliţiei. “În ziua de 16 decembrie 2014, în jurul orelor 16,20, Poliția municipiului Piatra Neamț  a fost sesizată despre faptul că pe strada Nicu Albu a avut loc un conflict între mai multe persoane”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Imediat, la locul altercaţiei a ajuns o echipă operativă care a demarat cercetările, în urma cărora s-a stabilit că ar fi vorba despre un bărbat de 36 de ani, din localitate, care l-a înjunghiat pe tânărul de 22 de ani. Acesta a fost transportat de ambulanţa TIM la spital, iar medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor au decis că pacientul trebuie operat de îndată şi a fost transferat pe secţia chirurgie a Spitalului judeţean Neamţ. După intervenţia de specialitate, medicii legişti urmează să stabilească dacă viaţa victimei a fost pusă în pericol, tânărul fiind înjunghiat cu o armă albă în zona toracelui, abdomenului şi a braţului stâng. “Cercetările au fost demarcate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire, urmând ca după constatatea medico-legală să se stabilească exact încadrarea juridică a faptei”, a mai spus oficialul IPJ Neamţ.

C.I.