Înjunghiat de tatăl vitreg

injunghiat*Tânărul a ajuns la spital cu o rană în piept şi una în coapsă

Neînţelegerile dintre fiul şi iubitul unei femei au ajuns la cote maxime în noaptea de miercuri spre joi, când între cei doi a izbucnit un nou conflict la locuinţa familiei Muraru din comuna Crăcăoani. Era  miezul nopţii când Constantin Vodă, în vârstă de 61 de ani, s-a luat la ceartă cu Alexandru Muraru, de 19 ani, şi într-o clipă acesta a fost înjunghiat de două ori, în zona toracică dreapta şi apoi în coapsă. Scandalul a fost auzit de vecini şi cineva a sunat la 112,  în scurt timp la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi salvare. Tânărul rănit a fost preluat de echipajul de pe ambulanţă şi transportat mai întâi la Spitalul Orăşenesc  Târgu Neamţ, unde medicii au hotărât că este în stare gravă şi l-au transferat la Spitalul de Urgenţă din Piatra Neamţ, cu plagă înjunghiată hemitorace drept şi plagă înjunghiată coapsa stângă.

Poliţiştii din comună au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, urmând ca pe baza constatării medico-legale privind leziunile suferite de victim să fie stabilită încadrarea juridică a faptei.

“În noaptea de 17 spre 18 septembrie, în jurul orei 1, lucrătorii Postului de Poliţie Crăcăoani au fost sesizaţi despre un conflict spontan izbucnit, în urma căruia un bărbat de 61 de ani l-a înjunghiat pe un tânăr de 19 ani. În prezent se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar în funcţie de concluzia medico-legală să se dispună măsurile legale şi încadrarea juridică a faptei”, a declarant subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Constantin Vodă este din Grumăzeşti şi trăieşte de câţiva ani în concubinaj cu mama celui pe care l-a înjunghiat, rămasă văduvă. Alexandrina are o fetiţă în vârstă de 5 ani împreună cu bărbatul pe care l-a primit în gospodărie, dar care nu reuşeşte să-i accepte fiul. De la primărie am aflat că sunt o familie modestă şi că nu este prima dată când fac scandal, însă niciodată lucrurile nu au mers aşa departe. Dacă loviturile de cuţit i-au atins vreun organ vital victimei, este posibil ca agresorul să fie acuzat de tentativă de omor, faptă gravă pentru care riscă să-şi piardă libertatea.

Cristina IORDACHE