*Printre liderii din județ sunt Andrei Ignat, Mihai Cosma, Cristian Tomuleț
… Îi provoacă la dialog, la implicare, la acțiune. Acesta a fost ieri mesajul conducerii centrale a Inițiativei România Liberă (IRL) la lansarea filialei nemțene a acestui ONG.
Președintele IRL Neamț, Andrei Ignat, a avut invitați de seamă și la manifestarea de lansare care a adunat peste 100 de nemțeni interesați de acțiune dar și la conferința de presă ulterioară: Vlad Moisescu (președinte IRL România), primarul Andrei Chiliman, deputatul Diana Tușa, Dan Cristian Popescu, Iulian Crăciun, Codrin Șuțu etc.
Președintele Vlad Moisescu a subliniat faptul că IRL nu intenționează să se transforme în partid politic precum alte ONG-uri care au dat militantismul civic pe lupta pentru putere dar își propune ca, prin dialog cu forțele politice de pe dreapta eșichierului politic să determine, în timp, o unitate a mesajului și acțiunii lor.
În acest sens, Moisescu a precizat că „Intenționăm capacitarea acestor partide de dreapta ca la alegerile europarlamentare să candideze pe listă comună iar la cele prezidențiale să vină în fața electoratului cu un singur candidat”. Și, ca să fie clar, Moisescu a punctat că acel candidat unic dorit nu poate fi, în niciun fel, președintele PNL Crin Antonescu.
Andrei Chiliman a descries, plastic, Inițiativa România Liberală drept “un loc de întâlnire a celor de dreapta”, subliniind că ONG-ul are porțile larg deschise și pentru membri sau nemembri de partid.
Descris de Moisescu drept unul din pilonii de vază ai IRL (membru fondator, președinte al Comitetului Director din Neamț), Andrei Ignat a pus pe tapet câteva dintre direcțiile pe care (și) le propune acest ONG: reașezarea relației partide politice – cetățean; reindustrializarea României prin sprijinirea investitorilor care creează locuri de muncă; revizuirea Consituției în pas cu vremurile actuale și nu după interesul de moment al politicienilor; regionalizare corectă, prin transfer de atribuții și resurse de la administrația centrală spre teritoriu.
„Inițiativa România Liberală este o platform civică de acțiune. Ea adună acei liberali în gândire, acei oameni de dreapta care au fost în stradă la Revoluția din decembrie 1989, care au scris Proclamația de la Timișoara, care apoi au protestat în Piața Universității pentru ca România să devină cu adevărat un stat de drept. Din păcate, dreapta românească nu e destul reprezentată la nivel de decizie în interesul cetățeanului. Oamenii cu convingeri de dreapta produc o cotă majoritară din ceea ce înseamnă în această țară producție și servicii dar reprezentarea lor este mult sub cota care ar trebui, locul lor fiind luat de purtătorii de mesaje populiste”, a precizat Andrei Ignat.
Andrei Chiliman a punctat și el importanța unității de acțiune a dreptei: “Să nu uităm exemplul anului 1992, când PNL nu a reușit să intre în Parlament. Să nu uităm nici importanța acelui lider care, matur și aplicat, cum era Coposu, de exemplu, poate uni aceste resurse și idei din zona de dreapta”. Chiliman a precizat și faptul că Inițiativa România Liberală nu este un for al unei dizidențe din PNL, “alături de noi, chiar în primele rânduri, fiind atâția oameni neimplicați politic. Trebuie să găsim acele punți de dialog prin care să stea la aceeași masă și sectorul civic, și cel politic, și cel al oamenilor de afaceri”.
Lideri IRL au dat exemplul crizei economice care, în România a lovit mai ales în sectorul micilor întreprinzători care sunt baza colectării impozitelor și taxelor folosite apoi de statul roman pentru susținerea domeniilor de inportanță națională.
Daniel VINCA
Era si timpul sa ni se ofere o alternativa. Mi-a placut desfasurarea de forte, sa vad atatia oameni la un loc, oameni de tipologii atat de diferite!