Informare de precipitații mixte

Potrivit ANM nu scăpăm de ploi și ninsori Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a actualizat informarea de vreme rea. Conform ANM vor fi precipitații în sudul, centrul și estul țării. Pe arii restrânse se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 15 l/mp. La munte și în Transilvania vor fi ninsori și lapoviță, și va continua să se depună strat nou de zăpadă. În Moldova precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina, treptat, ninsorile. Temporar vântul va mai avea intensificări, cu rafale în general între 45 și 55 km/h, iar în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. În Moldova, în perioada 12- 24 februarie, conform estimărilor realizate de Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, vremea va intra întrun proces de răcire ce va determina scăderea maximelor spre medii în jurul a două grade în data de 16 februarie. După această răcire, valorile maximele se vor ridica până spre 8-9 grade Celsius, în medie, în perioada 20 – 22 februarie, iar spre sfârșitul intervalului vremea se va răci din nou. În noaptea de 14 februarie, minimele vor scădea spre – 4 grade Celsius, după care vor urca spre valori cuprinse între -3 și – 1 grad Celsius. Până în data de 16 februarie vor mai cădea precipitații, precum și după ziua de 21 februarie.

V. ANDRIEȘ