Informare de ninsori, precipitații mixte și polei

cod portocaliu munte*Ieri dimineață, la Piatra Neamț au fost minus 17 grade Celsius

Până astăzi la amiază, la ora 12, județul Neamț se află sub informare de vreme rea, respectiv ninsori, precipitații mixte și polei.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. Precipitațiile vor fi în general slabe cantitativ. În Oltenia și Muntenia, stratul de zăpadă nou depus va ajunge la 10 cm. În Dobrogea și trecător în sud-estul Munteniei, precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

De astăzi, vremea se va încălzi. Pe parcursul acestei săptămâni, în Piatra Neamț, temperaturile maxime aerului vor fi cuprinse între 0 și 5 grade Celsius. Noaptea, minima din termometre va coborî până la minus 7 grade Celsius.

Ieri, la ora 16, la Piatra Neamț se înregistrau minus 8 grade Celsius și cu un grad mai puțin la Roman. În Târgu Neamț, temperatura aerului era de minus 9 grade Celsius. La aceeași oră, pe masivul Ceahlău se înregistrau minus 12 grade Celsius. Tot ieri dimineață, în orașul de sub poalele Pietricicăi, pietrenii s-au simțit ca în frigider, fiindcă afară erau minus 17 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ