Individul cu bomba din amfiteatru, trăitor în munţii Neamţului

oliver stan

* Oliver Florin Stan este bolnav de schizofrenie şi se crede Mesia

Potrivit presei ieşene, Oliver Florin Stan (38 de ani), individul care a intrat, ieri dimineaţă, într-un amfiteatru al Facultăţii de Electronică din Iaşi şi a ameninţat că  detonează o bombă, ar trăi mai mult prin munţii Neamţului. Bărbatul, fost student al facultăţii din cadrul Universităţii  Tehnice „Gheorghe Asachi”, suferă de schizofrenie paranoidă şi a fost internat de 9 ori la Spitalul de Psihiatrie Socola, între anii 2006 şi 2013.  Faptul că are o afecţiune psihică serioasă este demonstrat şi de contul său de facebook, unde a scris că lucrează la „God”.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 9,30, bărbatul a intrat în sala în care 40 de studenţi se aflau în examenul de licenţă şi a cerut să vină poliţia, în caz contrar ameninţând că va detona o bombă pe care o are în rucsac. Decanul facultăţii, care se afla în amfiteatru a încercat să-l convingă să nu atingă explozibilul, dar Florin Stan, dorind să arate că este credibil şi chiar trece la fapte, a atins capsa detonatoare, moment în care aceasta a explodat. A fost momentul când un student şi un asistent universitar au reuşit să-l imobilizeze.

Potrivit anchetatorilor, atacatorul avea asupra lui un proiectil din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, care ar fi putut distruge parţial clădirea şi ar fi făcut victime. Într-o altă geantă, care aparţinea tot lui Stan, poliţiştii au găsit mai multe bidoane cu benzină. Oliver Stan a fost ridicat pentru audieri, iar după aceea, cel mai probabil va fi internat tot la Socola. Individul s-a născut la Cârlibaba, în judeţul Suceava, a studiat la Iaşi şi, după ce s-a îmbolnăvit, s-a retras pe la schituri izolate – inclusiv din judeţul Neamţ – iar la Iaşi se ducea doar ocazional, mai ales în timpul verii.

C.M.