Inconştienţă şi nepăsare! / Aproape 100 de hectare făcute scrum

conferinta 18.03

Prefectul Vlad Angheluţă a semnalat, ieri, într-o conferinţă de presă, numărul mare de incendii de vegetaţie care s-au produs intenţionat în judeţ în ultimele zile, fiind semnalate 23 de incendii în intervalul 12 – 16 martie.
În urma incendiilor au fost afectate 92 de hectare de terenuri agricole.
Prefectul a avertizat toţi proprietarii de terenuri care recurg la incendierea miriştilor pentru a distruge resturile vegetale că, potrivit unor norme europene, pot pierde subvenţia dacă recurg la astfel de măsuri.
”Efectele incendiilor de vegetaţie au fost amplificate de intensificările de vânt care au atins viteze 60 – 70 kilometri pe oră şi chiar 100 kilometri pe oră în zona montană înaltă, deci un risc crescut de extindere a incendiilor. De altfel, în intervalul 12 – 16 martie au fost primite 5 atenţionări meteorologice de fenomene periculoase imediate de cod galben ce au vizat în special intensificările de vânt”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă.
Prezent la conferinţa de presă, col. Ioan Niţică, inspectorul şef al ISU Neamţ a declarat că se sprijină şi pe serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă pentru a transmite aceste mesaje în teritoriu.
Pentru localizarea şi lichidarea celor 15 incendii de mirişte produse în intervalul 12 – 14 martie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit 168 de angajaţi şi 33 de mijloace tehnice.
Cea mai dificilă intervenţie a fost în data de 15 martie în oraşul Bicaz şi care a durat 32 de ore, fiind distruse de flăcări circa 10 hectare de pădure.
”Aş dori să remarc foarte buna colaborare cu reprezentanţii ROMSILVA şi ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al oraşului Bicaz pe parcursul celor 32 de ore cât a durat intervenţia”, a declarat inspectorul şef al ISU Neamţ.

G.A.