Includerea ansamblului Curtea Domnească în patrimoniul UNESCO, o șansă în plus pentru turismul din județul Neamț

Ansamblul Curtea Domnească, compus din Biserica Domnească, Turnul Clopotniţă, Beciul Domnesc, Ruinele Zidului de Incintă și Muzeul Curții Domnești, reprezintă unul dintre principalele atu-uri prin care putem aduce plus valoare turismului din județul Neamț. Acest complex arhitectural de la sfârșitul secolului al XV-lea ar putea fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, la categoria de situri culturale. Pregătirea unui dosar de candidatură poate dura ani de zile, dar va merita tot efortul pe care îl vom depune.

Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Neamț, precizează că este vorba un proiect care trebuie început, pentru a putea proteja în cel mai bun mod posibil acest obiectiv de importanță istorică.

Piatra Neamț este o zona turistică de interes național, statut ce ne conferă avantaje în atragerea de finanțări nerambursabile. Din păcate, această oportunitate nu a fost fructificată până în prezent. De asemenea, pe lângă acest avantaj, cred că includerea ansamblului Curtea Domnească în patrimoniul UNESCO va reprezenta un avantaj pentru tot județul Neamț. Ca președinte al Consiliului Județean Neamț, mă voi asigura că demarăm acest proiect important. Credem că, în prezent, Curtea Domnească poate fi punct de atracție în turismul internațional, prin includerea sa în patrimoniul UNESCO”, a declarat candidatul PNL la președinția CJ Neamț.

Conservarea acestui ansamblu cultural, a cărui construcție a început în anul 1497 și s-a terminat în anul 1498, s-a realizat în peste jumătate de mileniu.

Clasificată deja în Repertoriul arheologic național pe lista monumentelor istorice, Curtea Domnească de la Piatra Neamț a îndeplinit, în decursul istoriei, funcția de curte a domnitorilor Moldovei, până în secolul al XVII-lea.

”În calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, voi face toate demersurile posibile pentru ca acest obiectiv deosebit de important pentru nemțeni și pentru România să ajungă în atenția lumii întregi, alături de alte centre istorice ale orașelor, monumente arhitectonice deosebite, vestigii antice, monumente industriale, parcuri și grădini, situri culturale și opere de artă preistorice care aparțin Patrimoniului Mondial UNESCO. Este o procedură de durată, dar care, odată realizată, oficializează intrarea acestei valori românești în patrimoniul universal, acolo unde, de fapt, s-a aflat dintotdeauna”, a declarat Mugur Cozmanciuc candidatul PNL la președinția CJ Neamț.

Articol comandat de PNL Neamț