Începe „Stânca Şerbeşti”

calarie stancaCompetiţiile hipice începute săptămâna trecută la Piatra Neamţ nu s-au încheiat, ele urmând să continue, începând de astăzi şi până duminică, în baza hipică Virgil Bărbuceanu, dar şi la baza sportivă din comuna Ştefan cel Mare. Concursurile din acest week-end sunt înscrise în cadrul Festivalului Naţional Ecvestru „Stânca Şerbeşti”, se vor desfăşura la mai multe categorii de vârstă, copii, amatori, debutanţi, juniori, amazoane, tineret şi seniori şi vor fi la sărituri peste obstacole, respectiv dresaj. Majoritatea sportivilor care au participat la întrecerile de săpătmâna trecută au rămas la Piatra Neamţ şi pentru concursurile din acest week-end, iar lor li se vor alătura şi alţi călăreţi şi cai, veniţi de la alte cluburi din ţară. Aseară, în jurul orei 19, a avut loc şedinţa tehnică, iar primele probe încep astăzi, în jurul orei 10.30, probe de nivel F, pentru copii, amatori şi debutanţi. Prima zi se va încheia în jurul orei 19 când va avea loc o probă de nivel B, cu baraj la cronometru. Vineri, competiţia va începe tot în jurul orei 10.30 şi se va încheia în jurul orei 19, iar sâmbătă, de la ora 17, se va desfăşura trofeul „Stânca Şerbeşti”, o competiţie de nivel A, cu baraj la cronometru, unde vor participa cei mai buni sportivi prezenţi la Piatra Neamţ, printre care şi cei care s-au impus săptămâna trecută, cum ar fi Ionel Bălan, Luca Ruxandariu sau Radu Ilioi. Duminică, în jurul orei 11.30, toţi sportivii prezenţi în baza hipică vor ajunge în comuna Ştefan cel Mare, unde vor lua parte la acţiunile legate de zilele comunei. Începând cu ora 12, caii şi călăreţii vor participa la parada sportivilor călăreţi pe arterele principale din comuna Ştefan cel Mare, Hanul Vechi – Şc. Generală – Baza Sportivă. Aici va avea loc un concurs demonstrativ de sărituri peste obstacole şi dresaj, iar la final se va organiza festivitatea de premiere pentru câştigători. Festivalul naţional ecvestru se află la cea de-a doua ediţie, prima a avut loc în urmă cu 2 ani, iar anul trecut, din anumite motive, nu s-a desfăşurat. Ca şi la întrecerile de săptămâna trecută, şi concursurile din acest week-end din ştrandul Tinereului vor fi supervizate de preşedintele Mariana Moisei, iar Leonte Grădinaru, de la Romsilva Tg. Neamţ, va fi şef de pistă. Premiile puse în joc sunt substanţiale şi la aceste concursuri şi sunt asigurate în mare parte de CJ Neamţ şi societatea agricolă Marsat Roman.  „Majoritatea sportivilor au rămas la noi şi pentru competiţia din acest week-end, festivalul naţional ecvestru „Stânca Şerbeşti”, care se va desfăşura joi, vineri şi sâmbătă în baza hipică Virgil Bărbuceanu şi în ziua de duminică pe stadionul din comuna Ştefan cel Mare, unde va avea loc festivitatea de premiere pentru călăreţii care vor câştiga probele în ziua de sâmbătă şi bineânţeles va fi şi un spectacol demonstrativ ecvestru care va fi realizat de câştigătorii probelor, atât la sărituri peste obstacole cât şi la dresaj. Sperăm ca şi în acest week-end să avem parte de vreme frumoasă şi de un număr cât mai mare de spectatori, aşa cum a fost şi săptămâna trecută. Competiţiile sunt înscrise în calendarul Federaţiei Ecvestre Române, toţi câştigătorii vor puncta în clasamentul naţional şi vor primi premii substanţiale din partea sponsorilor, cărora vreau încă o dată se le mulţumesc pentru sprijin”, a spus Costache Lupu, preşedintele clubului Ecvestru. Intratea în baza hipică pe durata celor 3 zile de concurs va fi liberă.