Începe procesul proxenetei Ciriblan  

proxenetaDIICOT Neamţ se apropie de finalul anchetei într-un dosar de proxenetism. Vandana Ciriblan (35 de ani), din Roman, este ”cap de afiş” în acest dosar în care anchetatorii o acuză de proxenetism. Ea şi fiul ei de 17 ani, cercetat în stare de libertate, sunt suspectaţi că au forţat o fată de 13 ani să se prostitueze timp de un an în beneficiul lor. Anchetatorii au probe în dosar că minora era ţinută ca o sclavă, tot ce câştiga intrând pe mâna proxenetei, care o bătea dacă fata încerca să nu se supună. Suspecta a fost arestată la finele lunii martie, după o acţiune a procurorilor şi poliţiştilor DIICOT Neamţ. Dosarul intră pe rolul Tribunalului Neamţ, mai întâi în faza preliminară, care durează două luni, timp în care inculpaţii pot face, printre altele, obiecţiuni la probele din dosar.

Cristina IORDACHE