Începe „Cupa Adridan“, ediția a patra

De astăzi și până duminică, municipiul Piatra Neamț va fi capitala minifotbalului românesc, întrucât aici se vor desfășura întrecerile din cadrul „Cupei Adridan“, competiție care în acest an a ajuns la ediția a patra. Organizată de Asociația de Minifotbal Piatra Neamț, în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț, ediția din acest an va avea la start 12 formații, cele mai multe din Piatra Neamț, dar și din București, Bacău, Pașcani sau Roman, care vor fi împărțite în 4 grupe a câte 3 echipe. Primele două clasate din cele 4 grupe se califică automat în fazele superioare, meciurile se vor juca pe terenurile bazei sportive Play Arena Adridan, iar finalele vor avea loc în ziua de duminică, în sala Polivalentă. Municipiul Piatra Neamț va fi reprezentat la ediția a patra a „Cupei Adridan“ de echipele Volta, care anul trecut s-a clasat pe locul al doilea la această competiție, Gladiatorii, virtual campioană în ediția 2016-2017 a campionatului de minifotbal Piatra Neamț, Jandarmii, Danirom, Grant Elite, Mureșul, Voința Dobreni, grupare care s-a retras din liga a patra de fotbal, și Adridan, echipă care participă în campionatul pietrean al firmelor. De asemenea, la acest eveniment vor fi prezente și Golden Boy Bacău, campioana ediției trecute a Cupei Adridan, Pabo Team Pașcani, care în 2016 s-a clasat pe locul 3, Euroimpact Roman sau Tanzmashaft București.

Partidele vor fi arbitrate de 6 cavaleri ai fluierului locali, iar premiile pentru câștigători vor consta în echipamente sportive și mingi de fotbal, oferite de unul dintre sponsorii principali ai întrecerii.

Primele meciuri se vor juca astăzi, de la ora 18, iar duminică, de la ora 16, în sala Polivalentă, este programată finala, după care va avea loc festivitatea de premiere. Pe lângă echipele participante, la regalul minifotbalistic de la Piatra Neamț și-au anunțat prezența și oficiali din cadrul federației, cum ar fi Cristi Lupu, antrenorul echipei naționale de minifotbal, și Dan Cojocaru, directorul tehnic al echipei naționale.

„Va fi un eveniment, sperăm noi, frumos și bine organizat. Deja această competiție a devenit o tradiție la Piatra Neamț și sperăm ca și în acest an să avem echipe puternice din România și meciuri de calitate. Vom acorda mai multe premii, vom avea mai multe surprize în cele 3 zile de concurs, sperăm ca vremea să țină cu noi și toată lumea să se simtă bine. Vreau să mulțumesc în primul rând partenerului oficial, Primăria Piatra Neamț, dar și celorlalți sponsori. Va fi o competiție în care fair-play-ul va domina, iar cel mai bun să câștige“, a declarat Lucian Cozma, președintele Asociației Minifotbal Piatra Neamț.

În urma tragerii la sorți, cele 4 grupe la „Cupa Adridan“ sunt următoarele: grupa A – Grant Elite, Adridan și Golden Boy Bacău, grupa B –  Volta, Mureșul și Gim Bacău, grupa C – Gladiatorii, Voința Dobreni și Pabo Team Pașcani, grupa D – Jandarmii-Danirom, BCM Bacău și Tranzmashaft București.

Meci demonstrativ cu scop caritabil

Pe lângă meciurile în sine, ediția a patra a „Cupei Adridan“ se va bucura și de o partidă demonstrativă de old boys, între fostele glorii ale clubului Dinamo București și o formație locală, alcătuită din sponsori, foști jucători pietreni și reprezentanți ai autorităților locale. Partida va avea loc duminică, de la ora 15, în sala Polivalentă, între cele două finale, și are și un scop caritabil. Foștii mari jucători de la Dinamo, cum ar fi Cornel Orac, Florin Prunea, Iulian Mihăescu, Marius Nicolae, Florentin Petre, Daniel Iftodi, frații Pană, Marian Ivan dar și alții, și cei localnici, vor juca pentru un copil de două luni, care din păcate s-a născut cu o malformație cerebrală, ce poate fi înlăturată doar în urma unei operații care poate fi făcută în Germania. Banii care se vor strânge în urma acestui joc caritabil vor fi donați familiei copilului, iar organizatorii speră să se adune o sumă cât mai mare care să ajute la vindecarea bebelușului. „Noi sperăm să strângem o sumă cât mai mare pentru familie și sperăm să ajutăm la vindecarea copilului. Vor fi prezente la noi nume mari care au jucat la Dinamo și de dorim ca duminică, de la ora 15, să avem un public cât mai numeros la sala Polivalentă. Așadar, Cupa Adridan 2017 este dedicată lui Ianis, îngerașul de copil pe care împreună cu sponsorii și colaboratorii evenimentului vom încerca să îl ajutăm să se bucure de o viață normală alături de familie, prin strângere de fonduri în timpul turneului cât și cu ocazia meciului demonstrativ“, a declarat președintele Lucian Cozma.

 

Fotbal

Schimbare de lider la județ

Voința Ion Creangă – Bradu Borca 1-0 (0-0)

Miercuri s-au jucat partidele rundei intermediare cu numărul 25 în liga a patra la fotbal, rundă care a programat doar 3 meciuri. Cimentul Bicaz, Bradul Roznov, Vulturul Costișa, Speranța Răucești și Steel-Man Târgu Neamț au stat, iar duelul dintre Teiul Poiana Teiului și Zimbrul Vânători Neamț s-a terminat în minutul 22, după ce  oaspeții au venit cu doar 7 jucători la meci, unul dintre ei s-a accidentat pe parcurs și nu a mai putut continua și, conform regulamentului, arbitrul a fluierat finalul întâlnirii. În acel moment, scorul era 3-1 pentru Teiul, echipă care a câștigat până la urmă confruntarea cu 3-0, la masa verde.

Cel mai așteptat meci al etapei a fost cel dintre Voința Ion Creangă, campioana în exercițiu, și liderul, Bradu Borca. Gazdele lui Gheorghe Leonte s-au impus la limită cu 1-0, după ce la pauză scorul a fost egal, 0-0, iar în urma acestui eșec, trupa din Borca a pierdut poziția de lider în clasament. Bradu Borca pierde astfel primul meci după o serie de 21 de partide fără înfrângere, iar la final, jucătorii și antrenorii au admis că au făcut un joc modest pe terenul celor de la Ion Creangă. Bradu a rămas cu 59 de puncte și a coborât pe 2 în clasament, iar noul lider este Teiul Poiana Teiului, care a ajuns la 61 de puncte. De partea cealaltă, Voința Ion Creangă a ajuns la 43 de puncte, este pe 6 în ierarhia internă, și se află la 5 puncte de locurile care duc în play off, cu 5 etape rămase de disputat până la finele sezonului. Într-o altă partidă din această etapă, juniorii de la LPS Piatra Neamț au fost întrecuți pe teren propriu cu 1-7 de Moldova Cordun, grupare care a condus și la pauză cu 3-1. În clasamentul golgheterilor conduce Radu Miron, de la Speranța Răucești, cu 22 de goluri, pe locul 2 se află Iulian Cojocaru, de la Voința Ion Creangă, cu 20 de reușite, iar pe poziția a treia se situează 2 jucători, Ionuț Gavril, de la Bradu Borca, și Cătălin Enea, de la Moldova Cordun, ambii cu câte 19 goluri.

Etapa a 26-a are loc duminică, de la ora 11, după următorul program: Bradul Roznov – Cimentul Bicaz, Speranța Răucești – Vulturul Costișa, Steel-Man Târgu Neamț – LPS Piatra Neamț, Zimbrul Vânători Neamț – Voința Ion Creangă, iar Teiul Poiana Teiului, Moldova Cordun și Bradu Borca vor sta.

Rezultate, etapa XXV

Voința Ion Creangă – Bradu Borca 1-0 (0-0)

LPS Piatra Neamț – Moldova Cordun 1-7 (1-3)

Teiul Poiana Teiului – Zimbrul Vânători Neamț 3-0, la masa verde

Cimentul Bicaz, Bradul Roznov, Vulturul Costișa, Speranța Răucești și Steel-Man Târgu Neamț au stat

Clasament

1.Teiul Poiana Teiului  23  20  1  2  101-18  61p

  1. Bradu Borca 22 19  2  1  79-18  59p
  2. Speranța Răucești 24 16  3  5  89-29  51p
  3. Bradul Roznov 24 15  3  6  75-29  48p
  4. Moldova Cordun 24 15  3  6  70-34  48p
  5. Voința Ion Creangă 23 13  4  6  67-43  43p
  6. Cimentul Bicaz 23 12  4  7  76-34  40p
  7. Vulturul Costișa 23 12  2  9  58-36  38p
  8. Zimbrul Vânători Neamț 23 5  4  14  38-73  19p
  9. Steel-Man Târgu Neamț 23 5  3  15  40-69  18p
  10. LPS Piatra Neamț 23 4  0  19  26-152  12p