Începe „bătălia” pentru şefia spitalului judeţean

* Dr. Ioan Lazăr vrea

* Psihologul Radu Năstasă corespunde

* Dr. Dan Morenciu nu poate

Astăzi începe o cursă pentru un post de conducere la care mulţi râvnesc, pentru care puţini corespund şi la care doar unul dintre aspiranţi va avea acces. Perioada înscrierilor pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ se va încheia pe 10 aprilie, iar pe 17 aprilie va fi susţinută prima probă a examenului. Condiţiile de înscrere vor fi făcute publice astăzi, în revista de specialitate din domeniul sănătăţii, precum şi pe site-ul Consiliului Judeţean Neamţ, inclusiv bibliografia şi tema pentru proiectul de management.
„În acest moment nu pot spune nici da, mă înscriu, nici că nu; o să hotărăsc mai târziu”, ne-a declarat Radu Năstasă, fost purtător de cuvânt la spital şi fost şef serviciu Managementul calităţii serviciilor medicale. „Am timp până se termină înscrierile. Nu ştiam că au şi început, nu m-am interesat de acest subiect. Eu am revenit în secţie (la oncologie-n.r.) şi am o groază de pacienţi de care să mă ocup. Dar, sunt una dintre persoanele care corespund din punct de vedere al cerinţelor concursului şi o să iau o hotărâre în funcţie de ce se mai întâmplă, de cine se va înscrie…”.

Dr. Ioan Lazăr, actualul interimar, ne-a răspuns ferm  că va fi primul care-şi va depune dosarul, fiind convins că este persoana potrivită pentru a face spitalul funcţional. Plus că vrea să ducă mai departe proiectele pe care le-a început. Perioada de interimat a dr. Lazăr expiră pe 20 martie 2013 şi rămâne de văzut dacă va fi lăsat pe post până la ocuparea fotoliului prin concurs. Teoretic, n-ar trebui să apară surprize, pentru că dr. Lazăr a fost readus pe funcţie la o zi după ce locţiitorul preşedintelui CJ, Culiţă Tărâţă, îl pusese şef pe dr. George Bararu, şeful de la boli interne, un apolitic ce nimerise în imaculatul cerc de interese axate, fără echivoc, pe promovarea sănătăţii nemţene.

Un alt nume vehiculat pentru ocuparea postului de manager la spitalul judeţean este al dr. Dan Dorin Morenciu, actual diirector executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, mai ales după ce ministrul Sănătăţii a anunţat desfiinţarea structurilor de coordonare a sănătăţii la nivel judeţean. Însă dr. Morenciu ne-a răspuns, ferm, că face parte din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi în această situaţie nu este legal să se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de manager al aceleiaşi unităţi sanitare.

 Depunerea dosarelor pentru şefia spitalului se poate face până pe 10 aprilie, iar DSP-urile vor fi desfiinţate, evident, după această dată, având în vedere că ministrul Sănătăţii încă nu a emis proiectul legislativ privind dizolvarea acestora.

Va fi interesant de văzut cine va intra în cursă, cine va „renunţa” pe traseu şi care competitor va învinge.