* Ionel Arsene: „Negocierile care s-au făcut la nivel de judeţ înainte de alegerile parlamentare rămân valabile”.
Împărţirea funcţiilor în eşalonul doi al ministerelor se va face în cea de-a doua parte a lunii ianuarie, moment din care încep schimbările şi la nivel de şefi de instituţii publice deconcentrate. Pe masă sunt aruncate cărţile la nivel naţional: 60 de posturi de secretari de stat, în jur de 120 de preşedinţi de agenţii, fiecare cu cabinetele, secretarii personali şi consilierii lor, încă vreo 1.250 de oameni de partid. Pe lângă ei, 85 de prefecţi şi subprefecţi, 160 de şefi în companii naţionale şi peste 1.200 de directori în deconcentrate. La Neamţ, funcţia de prefect revine PSD-ului, iar cea de subprefect PNL-ului. Dacă la nivel de secretari de stat Neamţul nu are şanse la mai mult de doi, plus vreo 3-4 şefi de agenţii, în privinţa deconcentratele lucrurile par limpezi cel puţin pentru unul din cei doi copreşedinţi ai USL Neamţ. Ionel Arsene, preşedintele PSD, are convingerea că a bătut deja palma cu PNL-ul: „Negocierile pe deconcentrate care s-au făcut la nivel de judeţ înainte de alegerile parlamentare rămân valabile”.
Mai precaut, Dorinel Ursărescu crede că negocierile încă nu s-au încheiat, mai ales că acum la masa tratativelor a mai apărut un partid – UNPR-ul, care va dori şi el câţiva şefi: „Mai sunt discuţii de purtat şi cu PSD-ul, mai avem de negociat şi cu UNPR-ul. Avem deja oameni noi la ARR, la RAR şi CCD”. Posturi vizate de liberali sunt şi cele de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă, cel de la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport unde va veni Claudiu Candrea şi Direcţia de Sănătate Publică.
În Capitală însă se zvoneşte că în teritoriu se va merge pe sistemul monocolor, adică acolo unde ministrul este din PSD şi şefii de deconcentrate subordonate vor fi tot PSD. Dacă ar fi aşa, atunci Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ar reveni PC-ului, deşi agronomul Culiţă Tărâţă, preşedintele UNPR Neamţ ar avea şi el un cuvânt greu de spus pentru această funcţie.