Începe actul II în procesul mafiei lemnului din Grinţieş

Capii de afiş în dosarul defrişării pădurii Grinţieşului ajung astăzi din nou în faţa magistraţilor, în procesul care continuă doar pentru ei. Poliţiştii Valentin Todirică şi adjunctul lui, Ştefan Măcărescu, pădurarul Paul Caraze, polițistul Ovidiu Bezim, Ionel Rîcea de la Ocolul Silvic Poiana Teiului, gateriștii Constantin Emil Enache și Adrian Grasu, susţin că toate acuzaţiile adunate de procurori împotriva lor sunt nefondate.

Astăzi, un nou complet de la Tribunalul Neamţ va prelua dosarul şi va decide ce probe admite. Fostul şef de post şi adjunctul său au rămas tot în arest, alături de pădurarul Paul Caraze şi de gateristul Dumitru Galanton, după ce Curtea de Apel Bacău a desfiinţat decizia Tribunalului Neamţ prin care îi punea în libertate. Aceşti opt indivizi au făcut parte din gruparea destrămată de procurorii DIICOT Neamţ în septembrie anul trecut. Sunt 18 persoane acuzate în acest prim dosar al mafiei lemnului de la Grinţieş, dar anchetatorii mai au în lucru un altul, în care primarul Vasile Alexandroaia şi secretarul Iosif Creţu sunt printre învinuiţi. Rețeaua funcționa cu atât mai bine cu cât oamenii legii erau direct părtași și făptuitori la prăduirea pădurii. Cei care au organizat totul sunt gateriştii Benone Moroşanu şi Dumitru Galanton. Ei au beneficiat de sprijinul celor care trebuiau să aplice legea şi care în schimbul unor „atenţii” consistente au acceptat să ajute la tăierea a sute de arbori valoroşi, dar nemarcaţi. Ar fi în jur de 900 de cioate găsite de anchetatori în teren şi un prejudiciu de 360.000 lei. Cei care au recunoscut până acum şi au scăpat cu pedepse fără executare vor avea de achitat prejudiciul.