Începând de săptămâna viitoare: Aurelia Simionică – primar, Ana Monda și Cătălin Misăilă, viceprimari?

chitic-simionica-2Luni, o nouă şedinţă de Consiliul Local, în care se încearcă schimbarea primarului şi viceprimarilor la Piatra Neamţ. Anunțată din timp, previzibilă, extraordinara de luni ar urma să schimbe în totalitate conducerea Primăriei.

Potrivit proiectelor de hotărâre, paşii pe care Consiliul Local ar trebui să-i parcurgă ar trebui să arate astfel:
Pentru chimbarea din funcția de viceprimar a domnului Dragoș Chitic; Iniţiatorii acestui proiect nu sunt doar pesedişti. Au semnat pentr asta: Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița;
Aurelia Simionică, în primul pas, ar urma să devină, din nou, viceprimar. Cel de al doilea proiect de hotărâre este cel “privind alegerea în funcția de viceprimar a doamnei Simionică Aurelia”
Iniţiatori – Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița;
Proaspăt ales viceprimar, lui Constantin Teodorescu (PNL) i se atârnă și lui steagul.
Consilierii Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița vor să-l înlocuiască cu Ana Monda. Este cel de al patrulea pas în ședința de CL: alegerea în funcția de viceprimar a doamnei Ana Monda;
Iniţiatori – Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița;

Aurelia Simionică, primar

Următorul punct pe ordinea de zi a ședinței de luni este cel ”privind desemnarea doamnei viceprimar Aurelia Simionică pentru a exercita atribuțiile funcției de primar”
Iniţiatorii proiectului sunt: Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița;
Pașii 6-7 în ședința de luni sunt înlocuirea lui Vasile Popescu din funcția de de viceprimar cu liberalul Cătălin Misăilă. Iniţiatori sunt Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița;
Iniţiatori: Simionică Aurelia, Timaru Neculai, Trapiel Ioan Iulian, Baidan Silvia, Misăilă Cătălin, Marghidan Victor, Ilisei Viorel, Dumitreasa Gheorghe, Monda Ana, Andrița Valeriu, Grigoraș Adrian, Ioniță Ana, Vârlan Luminița.

M.O.T.