Încep înscrierile pentru Poliţie, Armată şi SRI

sri

Tinerii care doresc o carieră în structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii se pot înscrie la unităţile de învăţământ superior care pregătesc astfel de cadre. Înscrierile candidaţilor încep de astăzi, doritorii trebuind să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliţie Neamţ cu buletinul de identitate. Înscrierile pentru instituţiile de învăţământ superior şi şcolile de maiştri militari se încheie pe 14 iunie, dosarele putând fi depuse zilnic, în această perioadă, între orele 9.30 şi 16. Pentru agenţi de poliţie înscrierile au loc în perioada 31 mai şi până pe 2 august.

Printre condiţiile de bază pe care candidaţii la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti trebuie să le îndeplinească se numără vârsta de 18 ani împliniţi, dar nu mai mult de 27, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani, bărbaţii să aibă o înălţime minimă de 1,70 metri, iar femeile de 1,65 metri. Mai multe informaţii pot fi obţinute la sediul IPJ Neamţ, din Piatra Neamţ, strada Eroilor, nr. 16, de la Serviciul Resurse Umane, camera 234. Doritorii se prezintă cu actul de identitate pentru a fi înregistraţi în evidenţă şi pentru a începe întocmirea dosarului de recrutare. Acesta trebuie să fie complet până la data de 21 iunie pentru Academia de Poliţie, Academia Tehnică Militară Bucureşti şi celelalte instituţii de învăţământ şi până pe 9 august la Şcoala de Agenţi de poliţie. Mai multe informaţii se pot obţine şi la numărul de telefon 0233.207000, interior 20112.

Cristina IORDACHE