Incendiu și panică la Școala Bălușești

17/03/2016

Scoala Icusesti-incendiu*Elevii și profesorii s-au evacuat imediat ce fumul a intrat în clasă

Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la Școala Gimnazială Bălușești (Icușești) a speriat elevii și profesorii care erau la ore. Mirosul și fumul gros care venea de-afară i-a alarmat pe dascăli, însă imediat s-au mobilizat și au organizat evacuarea celor 32 de elevi din două săli de clasă ce formează corpul de clădire afectat.

Imediat s-a sunat la 112 și primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari, care împreună cu personalul școlii au acționat cu stingătoarele pentru limitarea flăcărilor. Incendiul a pornit de la tabloul electric instalat pe un perete exterior al imobilului. „Miercuri, 16  martie 2016, la ora 10,13, la dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat, prin apel la 112, că a izbucnit un incendiu la tabloul electric atașat de un perete exterior al unui corp de clădire al Școlii Gimnaziale Bălușești, comuna Icușești. La locul indicat s-au deplasat un ofițer și nouă subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Până la sosirea pompierilor militari, cei 32 elevi aflați în cele două săli ale corpului de clădire s-au evacuat, iar personalul unității de învățământ și pompierii voluntari au reușit să oprească extinderea flăcărilor, folosind stingătoare“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit sau afectat de fum, iar intervenția promptă a profesorilor și voluntarilor de la SVSU Icușești a făcut ca cei care s-au speriat inițial să rămână doar cu atât. Militarii care au sosit rapid au stins incendiul și au verificat podul construcției și clasa inundată cu fum, constatând că nu există alte focare, operațiunea durând relativ puțin. „Au ars aproximativ 10 metri din izolația cablurilor electrice, elementele din plastic ale tabloului electric și lambriul din mase plastice din streașina clădirii, pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați, s-au degradat 10 metri pătrați din lambriul din mase plastice și doi metri pătrați din zugrăveala peretelui. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs la un cablu defect“, a mai precizat ofițerul de presă.

La locul incendiului au ajuns și reprezentanți ai autorităților. „A luat foc panoul electric dintr-un corp de clădire unde se află o clasă de elevi. Imediat copiii au fost evacuați, deși nu cred că ar fi fost pericol de incendiu. S-a rezolvat problema cu extinctoarele. Nu-mi dau seama din ce cauză a avut loc acest scurt-circuit; ce-i drept, la rețea sunt conectate, acum, ambele centrale termice ale școlii, una dintre ele montată anul trecut, cealaltă în urmă cu patru ani. Școala are toate aprobările ISU, au fost și verificări făcute de pompieri și niciodată nu s-au găsit probleme. Acum trebuie luate toate măsurile pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. O supraîncărcare a rețelei nu este permisă într-o școală“, ne-a declarat Leonard Oprea, primarul comunei Icușești.

Edilul șef nu era în localitate atunci când a avut loc incidentul, dar a fost acolo viceprimarul.

În ianuarie 2014, Școala Gimnazială Icușești a ars până la scrum, rămânând doar scheletul metalic. Clădirea fusese construită cu bani de la Banca Mondială în 2005, dar nu avea autorizație ISU.

Cristina IORDACHE, Geanina NICORESCU