Incendiu la Spitalul Judeţean

Cabinetul medical de Diabetologie din pavilionul vechi al Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost cuprins de flăcări ieri, în jurul orei 12, stârnind panică printre pacienţi şi personalul sanitar. “O infirmieră a văzut o dâră de fum ieşind din cabinetul medical. A deschis uşa şi a văzut că arde scaunul de la birou şi un telefon conectat la priză, lăsat la încărcat. Imediat a anunţat-o pe doamna doctor Ana Pricope şi pe asistenta şefă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă electricianul şi domnul inginer Neacşu. Cu ajutorul unui extinctor s-a reuşit stingerea flăcărilor, însă doamna doctor sunase deja la 112, aşa încât au venit şi pompierii. Nu a mai fost nevoie de intervenţia acestora, dar echipajele sosite au verificat să nu mai fie vreun focar şi acum lucrează la stabilirea cauzei incendiului. Din câte am înţeles eu s-a produs un scurtcircuit la cablul care alimenta telefonul mobil. Din fericire nu se afla nimeni în cabinet, nu sunt victime şi nu s-a mai impus evacuarea pacienţilor de pe palier”,ne-a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Potrivit lt. Andrei Grancea, şeful Detaşamentului Piatra Neamţ, la solicitare s-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere și o autoscară. Au ars un dulap, două scaune, o masă, o parte dintr-o canapea, pliante şi consumabile medicale.

Geanina NICORESCU