Incendii de la coş şi de la oale

incendiu-casaLuni, la ora 4, pompierii pietreni au fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la peretele unei bucătării de vară din Negreşti. Patru militari cu o autospecială au ajuns la faţa locului şi au acţionat rapid, astfel că au ars doar 4 mp din peretele bucătăriei, construit din lemn şi lut. „Cauza probabilă a incendiului este un coş de fum neprotejat faţă de materialele combustibile”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Sâmbătă, două incendii au avut loc în două blocuri din Piatra Neamţ din cauză că proprietarii au pus mâncarea pe aragaz şi au uitat de ea. La ora 17,14, militarii pietreni au fost chemaţi la un apartament de pe strada Pictor Grigorescu, din cartierul Precista, iar duminică seara la un incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Anton Vorel. La fel, în Roman, unde un incendiu a izbucnit la 16,30 într-un apartament de pe strada Nouă.”În fiecare din cele trei cazuri a ars doar conţinutul vasului de gătit lăsat nesupravegheat pe aragazul în funcţiune, iar bucătăria a fost inundată cu fum”, a mai spus ofiţerul de presă.

C.I.