Incendiere la miezul nopții  

Firefighters Putting Out a FireUn incendiu provocat cu intenție a mistuit 3,5 tone de paie de grâu din gospodăria unui localnic din satul Rocna, comuna Icușești. Proprietarul a sunat luni, în jurul orei 1 și a cerut ajutorul pompierilor pentru că flăcările amenințau și grajdul. Cinci militari cu o autospecială de la Roman și trei membri SVSU Icușești au ajuns la locul dezastrului și după mai bine de o oră au reușit să stingă incendiul înainte de a face prăpăd în gospodărie. „Au ars aproximativ trei tone și jumătate de paie de grâu, cauza  probabilă a incendiului fiind acțiunea intenționată“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Miriști în flăcări

Tot luni dimineață, în jurul orei 3, două europubele din centrul municipiului Piatra Neamț au ars după ce un „isteț“ a aruncat țigara aprinsă într-un container de pe strada Mihai Eminescu. Un echipaj de cinci pompieri au acționat cu o autospecială și au stins incendiul rapid.

Din cauza fumatului în locuri nepermise, duminică au avut loc mai multe incendii de vegetație uscată în Neamț. La Almaș, au ars 500 mp de pe un teren, la Verșești, Girov au ars 1.500 mp de uscături, la Bașta – Secuieni a ars miriștea de pe o jumătate de hectar și focul risca să ajungă la gospodăria unui localnic care a anunțat pompierii.

C.I.