Încă un junior la Volei Club

Volei Club Municipal LPS Piatra Neamţ l-a luat în această vară pe Andrei Filip, de la Oradea, un tânăr de 19 ani care anul acesta a terminat junioratul şi care, timp de 4 ani, va evolua sub comanda antrenorilor Dan Gavril şi Nicu Buruş. În probe se mai află un tânăr care a terminat clasa a 11-a, care va continua şcoala la LPS Piatra Neamt şi care, într-un viitor apropiat, ar putea evolua la Volei Club. La pregătirile echipei, care au început de aproximativ două săptămâni şi jumătate, nu participă şi internaţionalul moldovean, Pavel Mocanu, jucător care mai are 2 ani contract cu municipalul pietrean, dar care până acum nu a dat niciun semn că ar putea reveni la echipă. „L-am sunat de mai multe ori şi nu a răspuns la telefon. Noi îl aşteptăm la echipă pentru că se află sub contract cu noi. Sper să revină într-un timp cât mai scurt pentru că altfel va avea probleme”, a spus Constantin Niţă, directorul executiv de la Volei Club, cel care a avut o discuţie cu primarul Gheorghe Ştefan, pentru sprijinirea financiară a echipei în noul campionat al diviziei A1. „Am discutat cu domnul Ştefan şi ne-a promis că ne va ajuta. Vom vedea ce se va decide în şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi”, a mai spus oficialul pietrean. În aceste zile, băieţii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş se pregătesc, cu câte două şedinţe pe zi, la sala LPS de la Obor, cel de dimineaţă axat pe pregătire fizică la sala de forţă, iar cel de după amiază tehnico-tactic. În funcţie de vremea de afară, tehnicienii pietreni vor decide dacă vor mai efectua stagiul centralizat din staţiunea Durău, în caz contrar, jucătorii urmând a se pregăti într-un semicantonament pe plan local. „Nu are rost să mergem la munte dacă plouă şi nu avem cum să ne pregătim. Preferăm să rămânem la Piatra Neamţ, unde şi aici avem dealuri unde putem alerga şi ne putem pregăti fizic”, a mai declarat Constantin Niţă. Venit în vara trecută la Volei Club, de la Suceava, tânărul Ştefan Lupu are ambiţii mari pentru noul campionat, unde vrea performanţă cu echipa şi nu doar în plan personal. „Eu nu mi-am propus niciun obiectiv personal, vrem ca împreună, ca o adevărată echipă, se reaizăm lucruri frumoase. Sezonul trecut a fost primul al meu în divizia A1, cred că am acumulat experienţa necesară pentru a arăta şi demonstra mai mult anul acesta. Va fi un campionat greu pentru că avem o echipă tânără, dar elanul nostru tineresc sper să compenseze lipsa experienţei. Vreau să mă pregătesc bine în această vară şi aştept seria meciurilor amicale”, a spus Ştefan Lupu. Un alt jucător care a confirmat destul de bine la debutul în primul eşalon este şi Serghei Predius, jucător de 20 de ani din republica Moldova, care a avut evoluţii interesante în campionatul trecut. „Am petrecut vacanţa de vară cu familia, acasă la Chişinău şi am revenit cu forţe proaspete la muncă. Mă simt foarte bine la Piatra Neamţ, unde am găsit un colectiv unit şi tânăr. Voleiul românesc este cu două clase peste cel din Moldova şi mă bucur că am şansa de a juca în România. Sper să o fac cât mai bine, să îmi ajut echipa de club, iar lumea să fie mulţumită de mine”, a declarat Serghei Predius. Pe data de 11 august, lotul de la Volei Club se va reuni în formulă completă şi, după mai multe antrenamente la Piatra Neamţ, va începe şi seria turneelor amicale, care vor avea loc la Piatra Neamţ, Dej şi Bucureşti. Trupa pietreană va debuta în noua stagiune la începutul lunii octombrie, când va întâlni în deplasare pe Dinamo Bucureşti. Primul meci oficial va fi însă în Cupa României, când alb-roşii vor întâlni într-o dublă manşă pe Arcada Galaţi, prima partidă disputându-se în deplasare.