Încă 18 absolvenţi cu diplomă de Bacalaureat, după contestaţii

Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, după contestații, indică o uşoară creştere a promovabilităţii. Astfel, o treime dintre absolvenţii prezenţi la probe a reuşit să obţină diploma mult râvnită. Totodată, doi dintre elevii care înainte de contestaţii aveau medii între 7 şi 7,99 au reuşit, după recorectarea lucrărilor, să treacă de pragul notei 8. Implicit, cea mai mare medie din Neamț din această sesiune a crescut, după contestații, de la 9,10- rezultat obținut de o elevă a Colegiului Național „Roman-Vodă”, la 9,16- performanţă atinsă de o elevă de la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț.

În județul Neamț, promovabilitatea acestei sesiuni a fost, după contestații, de 30,99%, după ce, la afișarea primelor rezultate, a fost de 28,19%. Numărul absolvenților din Neamț care au reușit să obțină medie de trecere a crescut, de la 181, la 199. În această a doua sesiune, 831 de absolvenți au fost înscriși pentru examen în județul Neamț, 642 venind la probele impuse. Dintre aceștia, unul a fost eliminat.

La nivel național, rezultatele finale înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2017, după soluţionarea contestaţiilor, indică o rată de promovare de 28,3%, potrivit MEN. În raport cu rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (26%) se constată o majorare de 2,3%, iar în raport cu procentul final din sesiunea II-a de anul trecut (25,7%), creșterea este de 2,6%. Prin urmare, au promovat examenul de Bacalaureat, în sesiunea august-septembrie, 8.463 de candidați, cu 705 mai mulţi faţă de prima afişare a rezultatelor (7.758). 

În funcţie de anul şcolar în care au finalizat studiile liceale, 5.920 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 5.463) provin din promoţia 2016-2017 (30,8% – rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.543 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 2.295) provin din promoţiile anterioare (23,9% – rată de reuşită).

Au fost depuse 9.201 contestaţii (11.118, în sesiunea a II-a din 2016), defalcate astfel: proba E)a) – 2.942 de contestaţii, proba E)b) – 89 de contestaţii, proba E)c) – 2.743 de contestaţii și proba E)d) – 3.427 de contestaţii. Media ponderată a modificărilor notelor inițiale pe tranșe este de 0,50 puncte la proba E)a), 0,47 puncte la proba E)b), respectiv 0,41 puncte la probele E)c) și E)d). Din totalul celor 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.856 de candidaţi (19.201 din promoţia curentă şi 10.655 din promoţiile anterioare). 9.595 de candidaţi au absentat, în timp ce 21.283 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (13.230 din promoţia 2016-2017 şi alţi 8.053 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 110 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10. După soluţionarea contestaţiilor, s-au înregistrat procente de promovare de peste 34% în județele Covasna (36,95), Iași (34,83) și Vaslui (34,19). În judeţele Ilfov și Giurgiu rata de reuşită a fost sub 20%. În Capitală, rata finală de promovare este de 25,99%.

Geanina NICORESCU