*La parterul clădirii Forum Center se poate juca bridge, scrabble și șah, într-un spațiu pus la dispoziția clubului, gratuit, de Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț
Clubul Sportiv Abil Piatra Neamț și-a inaugurat sediul de la parterul clădirii Forum Center, miercuri, 30 martie, printr-un eveniment din care a făcut parte și vernisajul expoziției de pictură la care au contribuit plasticienii Oana Gavriliu, Dumitru Bezem, Ioan Popei și Petru Vamanu.
După cum au precizat vorbitorii, Clubul Sportiv Abil reunește jucători de bridge, șah și scrabble, dar este deschis și către alte sporturi ale minții, iar spațiul este pus la dispoziție, gratuit, de către Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț.
Unul dintre fondatorii clubului este Micky Popescu, cel care susține, de câteva zeci de săptămâni, rubrica „Exerciții pentru minte“ din ziarul Ceahlăul. „Ideea noastră a fost să punem în mișcare acele mici celule cenușii, dacă îmi permiteți să îl parafrazez pe celebrul detectiv Hercule Poirot din celebrele cărți ale Agathei Christie. Și dacă le punem în mișcare prin sporturi al minții, ne-am gândit să ne axăm pe câteva obiective. Unul dintre acestea va fi, în mod cert, promovarea tineretului. Vrem să descoperim tineri, tinere talente, să le călăuzim pașii, atât cât putem noi, și să îi ducem spre performanță. Sunt convins că la nivelul orașului Piatra Neamț avem un suport serios și că vom găsi tineri care vor dori să joace șah, bridge sau scrabble. Un al doilea deziderat este organizarea de competiții locale, zonale și chiar naționale. Ultimul, dar nu cel din urmă deziderat este de a încerca să punem umărul, atât cât vom putea, la promovarea artei în acest oraș. Arta este, dacă îmi permiteți o definiție, o oglindă profundă a creativității umane, a gândirii umane, fie că vorbim de artă plastică, dramatică, de literatură sau muzică“, a spus Micky Popescu.
Președintele clubului, Ionel Aioanei, a precizat că se bazează pe experiența sa dobândită de-a lungul anilor, din care nu lipsește aceea dată de două mandat de vicepreședinte al Federației Române de Scrabble. „Pot să vă asigur că singurul scop pentru care a fost înființat această asociație, Clubul Sportiv Abil, este acela de a promova jocurile minții: scrabble, bridge, șah, chiar și altele, urmărind identificarea unor potențiali jucători, organizarea unor competiții, legitimarea unor jucători și participarea lor în competițiile naționale în limba română, în limba franceză și în limba engleză la scrabble. De ce nu, urmărim și calificarea la competițiile internaționale, de data aceasta în limba franceză și în limba engleză. Mă bazez și pe experiența mea de jucător din anul 1986, pe experiența de organizator de competiții, precum și pe experiența dată de calitatea de vicepreședinte al Federației Române de Scrabble deținută vreme de două mandate, ca și pe aceea dată de calitatea de membru și în prezent al Biroului Federal al Federației Române de Scrabble“, a punctat Ionel Aioanei.
George Grigorean, un alt membru fondator, ar vrea ca șahul să devină disciplină obligatorie în școală. „Pietrean fiind, consider că se simțea nevoia înființării acestui club în urbea noastră. Se juca bridge, se juca scrabble, se joacă și șah prin diverse locuri, dar pentru prinderea tuturor acestor jocuri ale minții într-un spațiu organizat și crearea de competiții importante, precum și pentru creșterea și promovarea tineretului consider că se impunea înființarea unui club sportiv. Cât privește jocul de șah, unul dintre jocurile pe care le practic, nu știu dacă va pleca de la de la acest club ideea, dar consider că noi o vom susține, astfel încât să se ajungă ca în școală șahul să devină o materie obligatorie. Șahul se manifestă printr-o logică, nu neapărat una matematică, o logică a lucrurilor, logică de care ne dăm cu toții seama că este nevoie și în viața de zi cu zi“, a spus George Grigorean.
Expoziție de pictură
Pentru a media întâlnirea dintre pictură și privitori a vorbit criticul de artă Cristian Livescu. „În primul rând vreau să vă spun că de locul acesta în care ne aflăm mă leagă câteva amintiri, pentru că, până acum câteva săptămâni, sediul Societății Scriitorilor din Județul Neamț s-a aflat aici și, ca atare, în momentul în care am venit eram oarecum stingher, încercam să aducem un dram de cultură în acest loc oarecum impropriu. Dar noi am spus că întotdeauna arta, mai ales secolul 20, a căutat spațiile neconvenționale.
Ne aflăm deci în acest spațiu și iată patru pictori, patru colegi de cetate, îi cunoașteți, sunt foarte activi și nu refuză niciodată invitații, oriunde s-ar afla, și cred că de aici se trage și popularitatea lor, pentru că toți patru sunt destul de cunoscuți, zic eu foarte cunoscuți doi dintre ei în conștiința publică din Piatra Neamț. Sigur că am să încep cu decanul acestei grupări, care este nimeni altul decât Dumitru Bezem. Îl aveți aici cu câteva lucrări reprezentative, nuanțate, la care se vede penelul mai nou. Dumitru Bezem are o evoluție și o biografie foarte bogată. De prin anii ’67-’68 tot timpul a avut expoziții, nu a fost an în care să nu aibă una, două, trei, ba chiar și cinci expoziții. Iată-l și aici prezent.
În continuare m-aș referi la Ioan Popei, un pictor și el cu o evoluție foarte interesantă. Este și el prezent în spațiul expozițional de aici, cu câteva lucrări care sunt de studiu, dar și de o altă nuanță decât cea cu care ne-a obișnuit. S-a spus despre Ioan Popei că este un iconar și a rămas un iconar, a deprins foarte bine meșteșugul icoanei, stăpânește foarte bine acest domeniu, a dat lucrări de foarte mare sensibilitate. El a ajuns în expoziții și în colecții particulare din Occident. Însă dacă e să îmi aduc aminte, Ioan Popei a debutat într-o expoziție colectivă la ziarul Ceahlăul din Piatra Neamț. Prin anii 70 și ceva, 74-75 dacă nu mă înșel, a existat o expoziție colectivă a amatorilor, cum erau numiți atunci. UAP-ul era atunci o cetate de necucerit, cuprindea vreo cinci sau șase spirite, iar restul erau cei care voiau să escaladeze zidurile acestei cetăți. Ei bine, Ioan Popei era cam liderul acelui grup, evident, descoperit de Eugen Tureschi, a cărui memorie vreau să o aduc în atenție, unul dintre ziariștii foarte buni pe care i-am avut și pe care trebuie să îi evocăm în continuare. Dacă facem o istorie corectă a presei nemțene, sigur că Eugen Tureschi este o personalitate care merită evocată și prin acest mod de a atrage și lumea artelor.
Cea de-a treia prezență este Petru Vamanu, un personaj foarte interesant, un personaj de penumbră, aș zice eu, în mișcarea plastică din Neamț, dar care vine cu lucrări surprinzătoare de fiecare dată. Ceea ce este remarcabil la Vamanu este meșteșugul deosebit al culorii. Culoarea la Vamanu, și el știe acest lucru, este și orgolios în acest domeniu, știe să-și impună punctul de vedere în ceea ce privește cromatica.
În sfârșit, o amintim în final, deși corect era să fi început cu ea, pe mezina acestui grup, care este Oana Gavriliu. O prezență discretă, în ultimii ani s-a lansat și a venit destul de frumos. Este o prezență expozițională sensibilă și vine cu câteva lucrări care denotă studiu, atenție la culoare și, nu în ultimul rând, la elaborarea lucrării. Nu este puțin lucru, să știți că lucrările au o arhitectură a lor interioară și de felul în care știi să așezi tema și toate elementele în cadru depinde reușita tabloului. Oana Gavriliu s-a impus prin această atenție pe care o acordă arhitecturii interioare a lucrării și cred că prin aceasta s-a remarcat în ultimii ani“, a explicat Cristian Livescu.
Mihael BALINT
Foto: CLOPOȚEL