VCM LPS Piatra Neamț – Tricolorul Ploiești 3-1 (16, -23, 18, 22)
Voleibaliștii de la VCM LPS Piatra Neamț au obținut prima victorie din actuala stagiune a diviziei A1, după ce s-au impus sâmbătă cu 3-1 în confruntarea de pe teren propriu cu Tricolorul Ploiești, în prima etapă din retur. Revenirea în sala mare Polivalentă a fost una de bun augur pentru elevii lui Nicu Buruș, care au făcut un joc foarte bun în fața unei grupări dificile din campionat. Pietrenii știu că fiecare meci din retur se joacă cu cuțitul la os și au început bine duelul cu prahovenii, impunându-se în primul set destul de lejer cu 25-16. Oaspeții au revenit în joc după ce și-au adjudecat setul al doilea destul de greu la 23, însă tot gazdele au fost cele care dictat ritmul partidei și s-au impus în cele din urmă cu 3-1. Volei Club a câștigat seturile 3 și 4 la 18 și la 22 și au bifat astfel primul succes din actuala stagiune. Cu 4 puncte acumulate, trupa din Piatra Neamț rămâne în continuare ultima în ierarhia internă, însă victoria de sâmbătă conferă un moral pozitiv pentru voleibaliștii pietreni, care mai au de muncit pentru a-și îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare. În runda viitoare, Prediusși compania vor evolua în deplasare pe terenul liderului, Municipal Craiova.
Rezultate, etapa 12
VCM LPS Piatra Neamț – Unirea Dej 3-1 (16, -23, 18, 22)
Tomis Constanța – Unirea Dej 0-3, la masa verde
Dinamo București – Municipal Craiova 1-3 (23, -13, -19, -22)
Banatul Caransebeș – Universitatea Cluj 3-0 (22, 17, 16)
CSM București – Știința Baia Mare 1-3 (, 18, -22, -17, -23)
Arcada Galați – Municipal Zalău, s-a jucat ieri
Clasament
1.Municipal Zalău 12 12 0 32p
- Știința Baia Mare 12 9 3 27p
- Municipal Zalău 11 8 3 25p
- Arcada Galați 11 8 3 24p
- Arcada Galați 12 8 4 24p
- Tricolorul Ploiești 12 6 6 19p
- Tomis Constanța 11 5 6 15p
- Unirea Dej 11 5 6 12p
- CSM București 12 3 9 7p
- Universitatea Cluj 12 3 9 10p
- Dinamo București 12 2 10 7p
- VCM LPS Piatra Neamț 12 1 11 4p
Eșec previzibil
CSM București – Unic Piatra Neamț 3-0 (16, 18, 22)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamț au debutat cu stângul în partea a doua a campionatului, după ce au pierdut cu 0-3 confruntarea din deplasare cu CSM București, din prima etapă a returului. În ciuda eșecului, elevele pregătite de Mihaela Voivod au dat o replică destul de bună formației din București și au evoluat destul de curajos pe terenului celei de-a treia clasate în stagiunea trecută. S-a terminat 3-0 pentru CSM, formație care după acest succes a ajuns la 31 de puncte și care se menține în continuare pe poziția a doua în clasament. De partea cealaltă, fetele de la Unic au rămas pe locul 7 în clasament, cu 14 puncte, iar etapa următoare vor juca tot pe teren propriu cu vecinele de la Știința Bacău.
Rezultate, etapa 12
CSM București – Unic Piatra Neamț 3-0 (16, 18, 22)
Universitatea Cluj – Rapid București (21, 16, 23)
CSM Târgoviște – Penicilina Iași 3-0 (21, 24, 15)
Știința Bacău – CSM Lugoj 3-0 (12, 16, 20)
Medicina Târgu Mureș – Municipal Craiova 3-0 (9, 15, 12)
Alba Blaj – Dinamo București 3-0 (13, 20, 13)
Clasament
1.Alba Blaj 12 12 0 0 35p
- CSM București 12 10 2 31p
- CSM Târgoviște 12 10 2 30p
- Dinamo București 12 8 4 24p
- Medicina Târgu Mureș 12 8 4 22p
- Știința Bacău 12 7 5 20p
- Unic Piatra Neamț 12 4 8 14p
- CSM Lugoj 12 4 8 14p
- Penicilina Iași 12 4 8 11p
- Municipal Craiova 12 3 9 9p
- Universitatea Cluj 12 2 10 6p
- Rapid București 12 0 0 12 0p