În  cadrul  săptămânii  „Şcoala  Altfel”, Lansare  de  carte  la  Şcoala  Gimnazială „Nicu Albu”

08/04/2015

Lansare de carteMâine, începând cu orele 10.30, va avea loc, la Sala de festivităţi a Şcolii „Nicu Albu”, lansarea volumului „Ceahlăul, muntele sacru al românilor”, apărut la Editura Alfa a Casei Corpului Didactic Neamţ. Volumul este coordonat de învăţătoarea Tania Aruxandei şi reprezintă o antologie de proză din creaţia elevilor Şcolii „Nicu Albu”.

Totodată, cartea reprezintă o încununare a Proiectului educaţional interdisciplinar „Ecologie, repere ştiinţifice, spiritualitate şi mitologie pe Muntele Ceahlău”, derulat timp de patru ani la Şcoala Gimnazială „Nicu Albu” şi premiat la nivel naţional.

Volumul este structurat în două părţi: „Natura” – care include descrieri ale locurilor prin care copiii au trecut în timpul drumeţiilor sau al excursiilor şi „Amintiri din drumeţii”, în care copiii povestesc clipe memorabile trăite pe munte.

Textele pline de sensibilitate, trădând o emoţie reală în faţa minunilor naturii, se remarcă prin fantezie şi spirit de observaţie, fiind îmbinate cu atenţia pentru detalii.

În opinia coordonatorilor de proiect, natura este, pentru copii, „o pictură colorată cu străluciri fantastice şi întruchipări de basm, pentru a se schimba cu timpul într-un spectacol al frumuseţilor firii. Pe Ceahlău, pietrele, copacii, florile, iarba, gâzele, animalele cântă, vorbesc, şoptesc, se bucură, dansează, povestesc, acesta putând fi  «tărâmul celălalt», din basme, cum frumos scrie unul dintre elevi.”

 

Un proiect generos şi util pentru elevi

 

Proiectul „Ecologie, repere ştiinţifice, spiritualitate şi mitologie pe Muntele Ceahlău” şi-a propus formarea şi educarea unei atitudini de respect, în rândul elevilor, faţă de frumuseţile naturii, faţă de trecutul istoric şi religios şi faţă de resursele naturale.

Elevii au fost implicaţi în activităţi practice de observare sau intervenţie precum: analiza calitativă a apei din patru izvoare de pe Ceahlău şi emiterea de către DSP Neamţ a patru certificate de analiză, montarea plăcuţelor cu informaţii despre calitatea apei lângă izvorele analizate; amenajarea a trei izvoare de pe Ceahlău; lecţii de informare ştiinţifică desfăşurate în şcoală; activităţi de observare directă în teren; activităţi interactive derulate împreună cu instituţiile partenere; campanie de conştientizare cu privire la necesitatea economisirii apei; fotografii şi filme cu activităţile proiectului; organizarea de excursii şi drumeţii; realizarea unui DVD cu fotografii, intitulat „Din flora şi fauna Ceahlăului”; desfăşurarea unor activităţi incluse în proiectul european „Şcoli europene pentru ape curate”.

Proiectul s-a derulat cu participarea următoarelor instituţii: Şcoala Gimnazială „Grigore Ungureanu” Ceahlău, Asociaţia Părinţilor din Şcoala Gimnazială „Nicu Albu” Piatra-Neamţ, Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, Centrul de Informare Turistică „Gh. Iacomi” din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ, Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ, Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ, Muzeul de Istorie şi Etnografie Bicaz, Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, Serviciul Salvamont Neamţ, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ, Staţia meteo Piatra-Neamţ şi Staţia meteo de pe Vârful Toaca, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ şi Protopopiatul Ceahlău.

Volumul lansat mâine este un rezultat de excepţie al proiectului şi al muncii profesorilor şi învăţătorilor coordonatori: Ion Aruxandei, Simona Ţifui, Florica Lixandru, Floarea Idiceanu, Cristina Merticaru, Petronela Smărăndeanu, Mirela Ţăranu, Irina Zlei, Liliana Ciucanu şi Tania Aruxandei.

Irina NASTASIU