În cadrul Proiectului „Muzee şi Şcoli”, Elevii din Republica Moldova au fost iniţiaţi în tainele restaurării

O echipă formată din muzeograf dr. Otilia Mircea şi restaurator Ana Lăcrămioara Băcăoanu, de la Muzeul de Istorie Roman, a fost prezentă, în perioada 9 – 12 octombrie, la Chişinău, pentru a susţine o serie de activităţi în cadrul celei de-a II-a ediţii a Proiectului educațional „Muzee şi Școli”. Activităţile s-au desfăşurat la Instituţia Publică Gimnaziul Ciuciulea (raionul Glodeni) și la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău, adresându-se preșcolarilor și elevilor din învățământul primar și gimnazial, care au primit informaţii despre noile descoperiri arheologice și despre activitățile desfășurate de restauratori în cadrul laboratorului muzeal. „Prin activitățile practice, elevii din clasele primare intră mai întâi în rolul restauratorilor, prin jocuri de tip puzzle, iar cei din gimnaziu vizualizează două filme documentare, primul cu expoziția permanentă a Muzeului de Istorie Roman și cel de-al doilea despre Laboratorul de Restaurare din Roman și drumul parcurs de un obiect arheologic din momentul descoperirii lui în sit până la stadiul de exponat de muzeu, respectiv activitatea restauratorilor, munca din spatele vitrinelor de expoziție. Activitatea practică se încheie prin ora de creație în care fiecare elev realizează în viziune proprie câte o lucrare, folosind diverse tehnici (modelaj, pictură, colaj, fibre textile sau diverse materiale din natură), punând astfel în evidență atât piesa de muzeu, cât și intervențiile restauratorilor”, a explicat dr. Otilia Mircea. „Partenerii noștri ne-au propus două activități, metodologic desfășurate prin aplicație didactică la sala de clasă. La activităţi au participat elevii clasei a IV-a D (înv. Lora Cocârlă) și cei ai clasei a V-a A (coordonaţi de prof. Silvia Petrovici). Elevii clasei a IV-a au primit din partea organizatorilor materiale necesare desfășurării activităților preconizate în scopul descoperirii bunurilor culturale, cei mici învăţând de la muzeografi despre tipurile de obiecte din muzeele de istorie, cum sunt descoperite acestea de către arheologi și cum devin exponate, prin intermediul restauratorilor. Aplicația practică a fost dirijată de muzeografi, aceştia repartizând elevilor fotografii cu obiecte din muzeu, care au fost apoi «restaurate» de către elevi, prin jocul didactic de tip puzzle. Activitatea s-a încheiat cu organizarea unei expoziții de muzeu, cuprinzând exponatele restaurate de copii. Elevii clasei a V-a au descoperit, prin simularea activităţii de restaurare, intervenţiile restauratorilor, participând la atelierul de modelare. Cei mici au primit șabloane ce trebuiau decorate, folosind diverse tehnici: pictură, modelaj, hârtie etc. A urmat, de asemenea, o expoziție de lucrări realizate de elevi în sala de clasă. Activităţile au inclus discuţii între elevi şi muzeografi, cu privire la procesul de restaurare”, a declarat prof. Ala Bârlădeanu, director adjunct al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău. Restaurare prin intermediul jocului „Exprimăm mulţumiri şi recunoştinţă doamnelor Otilia Mircea şi Ana Lăcrămioara Băcăoanu pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, pentru lecţiile tematice desfăşurate atât de eficient şi calitativ într-o atmosferă armonioasă, în care elevii claselor primare au simulat, cu atâta iscusinţă şi entuziasm, activitatea de restauratori ai obiectelor vechi prin intermediul jocului, această metodă dezvoltândule curiozitatea, creativitatea şi fantezia. Au rămas impresionaţi şi elevii claselor gimnaziale de filmele vizionate, urmărind cu mare atenţie şi interes paşii unei munci destul de dificile privitoare la exponatele de muzeu. Pentru stăruinţa muncii depuse de elevi şi cadre didactice, în semn de respect, am fost cu toţii apreciaţi cu Diplome de participare la proiectul «Muzee şi Şcoli», oferite de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ. Acest proiect i-a ghidat în carieră pe o parte din elevii claselor absolvente, sensibilizându-i la valorificarea patrimoniului nostru naţional şi la colectarea exponatelor pentru muzeul etnografic al şcolii”, a declarat prof. Veronica Iaţcu, directorul I. P. Gimnaziul Ciuciulea. Proiectul „Muzee și școli“ a fost propus de Muzeul de Istorie din Roman unităților de învățământ încă de anul trecut, urmând a se derula până în anul 2021. Între obiectivele proiectului se numără: promovarea patrimoniului muzeal în context național, prezentarea activităților desfășurate de specialiști în muzee, dezvoltarea compartimentului de voluntari prin implicarea elevilor de gimnaziu înscriși în cluburile/cercurile de istorie, precum și implicarea elevilor de liceu în activități practice, astfel încât la sfârșitul stagiului de voluntariat aceștia să aibă o experiență utilă în domeniul muzeal. Proiectul „Muzee şi Şcoli” face parte din programul „Valorificarea Patrimoniului Muzeal și Educație Muzeală”, conceput și coordonat de dr. Otilia Mircea.
Irina NASTASIU