În aşteptarea călăului într-o închisoare din Malaezia

trafic-de-droguri

Un traficant nemțean riscă pedeapsa cu moartea

Într-o închisoare de maximă securitate din Malaezia, trei români se roagă la Dumnezeu pentru a nu fi găsiţi vinovaţi pentru trafic de droguri. Printre cei arestaţi se află şi un nemţean. În cazul în care judecătorii străini vor constata vinovăţia acestor persoane, cei trei riscă să fie executaţi, căci legile acestei ţări sunt foarte aspre şi nu tolerează aceste fapte.

Nu cu mult timp în urmă, în acelaşi penitenciar a mai fost executat un deţinut. În timpul execuţiilor, în închisoarea din Kajang, nu sunt acceptaţi decât doi martori, e vorba de un magistrat şi medicul închisorii. Mai multe amănunte am primit de la comisarul Constantin Roman, şeful Serviciului de Paşapoarte Neamţ: „Ni s-a adus la cunoştinţă, prin intermediul Direcţiei Generale de Paşapoarte, că există trei români arestaţi în Malaezia pentru trafic de droguri. Printre aceştia, se află şi un nemţean. În cazul în care această persoană este găsită vinovată, riscă pedeapsa cu moartea. Acest stat are o politică extrem de dură în privinţa combaterii traficului şi al consumului de droguri. Conform legislaţiei locale, pedeapsa cu moartea se aplică automat, indiferent de naţionalitate”.

În primele 6 luni ale acestui an, 62 de nemţeni au fost arestaţi peste hotare, pentru săvârşirea unor infracţiuni pe teritoriul României sau în străinătate.

V. ANDRIEŞ