Psihoterapia este un domeniu atât de subiectiv încât este foarte greu să creezi reguli și să încerci să înveți și să te pregătești prin factori științifici. Pe parcursul a 120 de ani și poate chiar mai mult s-au creeat zeci de curente în psihoterapie și care o parte din ele tind să meargă pe linia științifică obiectivă, cum ar fi psihoterapia cognitivă, comportamentală; psihoterapia învățării. Dar la polul opus există curente psihoterapeutice foarte subiective cum ar fi: curentul Umanist al lui Rogers și curentul Existențialist al lui Francher și curentul Young sau curentul psihoanalitic al lui Freud. Eu, personal, îmbin teoriile și curentele și le adopt în funcție de problemă și de personalitatea pacientului. Totuși, viziunea mea îmi spune că curentele subiective pe lungă durată sunt mult mai eficiente decât cele logice care dau rezultate bune pe termen scurt, dar schimbarea în totalitate trebuie să devină încet-încet un progres până când lucrurile merg pe făgașul corect, iar persoana scapă de problema avută în trecut devenind un alt om adoptând o atitudine mai sănătoasă în stilul său de viață. Am tratat mii de cazuri în Israel cât și în România (aproximativ 10 mii de persoane). Cine crede că toți pacienții care au ajuns au sfârșit cu bine greșește sau se autoiluzionează. Una din marile probleme este că am ajuns în lume cu un ADN care are și el de contribuit. În el se află experiențele dintr-o viață anterioară în care am avut foarte multe întâmplări frumoase dar și mai puțin frumoase. Din momentul în care ne-am născut începe capitolul II al vieții noastre. Legăturile dintre oameni, amintirile care sunt ascunse întrun sertar anume despre locuri dar cel mai mult despre interacțiunea cu persoanele cu relații strânse sau mai puțin strânse. Aceste legături ne dirijează pe parcursul vieții. Ele ne conduc cum să reacționăm și cum să tratăm o persoană în prezent. Sunt persoane care din fericire au avut o copilărie frumoasă, cu multe evenimente pozitive, cu atidune favorabilă din partea părinților cât și al apropiaților fapt ce-I ajută să supravețuiască mai ușor mai ales dacă au un caracter mai stabil, mai pozitiv astefel ei se descurcă în viața de zi cu zi. Din păcate sunt și persoane care au suferit traume mai mari sau mai mici ori, legăturile între ei și persoanele apropiate nu au fost cele mai puternice ori favorabile pentru ei. Dacă am adăuga că în viața lor anterioară au avut mai multe clinciuri, mai multe conflicte între ei și societatea care îi înconjoară, este clar că prezentul și viitorul va fi mai puțin fericit. Când am vrut să devin terapeut primul meu loc de muncă era cu copii ai străzii, iar din pur noroc am fost ajutat de un psiholog mai experimientat care-mi oferea sprijin pentru a trece prin evenimentele neplăcute și mă ajuta să descoper ce evenimete din trecut mă impiedică să realizez un lucru pentru prezent și viitor. Pe lângă supervizare, condiția prinicipală din facultate era să faci psihoterapie cu un psihoterapeut acreditat și experimentat pentru a te cunoaște mai bine și să afli ce te împiedică să ajungi la țintele pe care ți le-ai propus și ce trebuie depășit ori ce evenimente apăsătoare din trecut ți-au creeat multe măști pentru a trăi mai bine. În șapte ani de zile am făcut psihoterapie cu cei mai buni psihologi din Israel. De la aceștia am învățat ce se întâmplă cu mine, de ce reacționz sau cum o fac și care sunt lucrurile care mă sensibilizează cel mai mult. Am intrat cu aceștia în detalii despre copilăria mea vorbind de parcă era în prezent și atunci trăiam. Îmi amintesc de una din perioade în care discutam despre felul în care arăt. De ce știu că-mi este rău să fiu mai gras dar nici nu vreau să scap de kilogramele în plus. Terapeutul m-a rugat să încerc să-mi amintesc despre plăcerea de a mânca. Atunci miam amintit cum părinții mei se certau între ei, iar eu ca un copil de șase – șapte ani îmi era foarte greu să asist la discuțiile acestora. Nu puteam să ies pentru că ma învinovățeam neluând atitudine și nici nu puteam să rămân și să asist la certurile lor. Pentru a-mi găsi plăcerea, luam o roșie, o tăiam și-mi făceam o salată plină de ulei și ceapă pe care o mâncam cu o poftă extraordinară. Ca o paranteză, certurile erau mai tot timpul în bucătărie. Când serveam salata aveam satisfacția că mă înfrupt din ceva bun și că mă detașez de cearta în sine și de toate părțile negative.
Doctor MIRON ITZHAK, psiholog principal clinician cu drept de supervizare