Este vorba, la modul concret, despre faptul că anul 2016 ar putea rămâne un an memorabil, pentru că multe cifre rotunde ce s-au împlinir ori se vor împlini vorbesc, de la sine, despre istoria noastră ca națiune. Și aceasta întrucât statul și națiunea română moderne s-au clădit, în ultimul veac și jumătate, pe cel puțin trei piloni care au structurat fundamentul a ceea ce reprezentăm în concertul european. În primul rând, ceea ce trebuie luat în calcul e reprezentat, în opinia mea, de ceea ce aș numi „pilonul instituțional“. Sub acest aspect, ne putem bucura, în 2016, de împlinirea a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, adică de la momentul în care, în mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pășea pe teritoriul Principatelor Unite, spre a le deveni, mai întâi, Domn și apoi, din 1881, după cucerirea Independenței, Rege. Am scris, tot aici, într-un alt context, despre importanța monarhiei din perspectiva șansei pe care au avut-o modernitatea, respectiv modernizarea statului român. Nu voi detalia, dar putem marca, în acest an, un Jubileu sub acoperământul regal al căruia se regăsesc toate marile momente ale istoriei noastre moderne. În al doilea rând, putem vorbi despre „pilonul educațional”, cel instituit odată cu fondarea Academiei Române, cel mai înalt for cultural și științific al țării și al cărei rol, la nivelul învățăturii, merită subliniat de fiecare dată. Dincolo de vremelnicia politică și de caracterele supuse păcatului ale oamenilor, ca instituție, Academia Română rămâne, până în prezent, un reper axiologic de neevitate pentru oricine vrea să înțeleagă istoria României din ultimul veac și jumătate. Și, pentru că România modernă a fost proiectată, sub o cupolă europeană, în direcția unei democrații constituționale, fără a fi pe deplin, aceasta din urmă, consolidată vreodată, trebuie luat în considerare și ceea ce consider că poate fi numit „pilonul informațional“. Aici este vorba, în mod evident, despre presă. Mai exact, despre presa scrisă, cea care a făcut posibil, ca peste tot în lume la vremea aceea și mai târziu, să existe libertatea de expresie, o libertate democratică prin excelență. La timpul fondării României moderne, principalele publicații erau susținute de către marile partide, fără a reprezenta, însă, întotdeauna, puncetele de vedere ale acestora. Existau, în epocă, gazeta conservatoare „Presa“ și cotidianele liberale „Românul“ și „România Liberă“. La 15 martie 1876 apărea, la București, încă un ziar al Partidului Conservator, și anume „Timpul“, cel care, pentru o vreme, îl va avea la cârmă pe Mihai Eminescu, alături de mai vârstnicii săi colegi Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. A fost o epocă de glorie, de la trecerea căreia s-au marcat, de curând, 140 de ani. O epocă în care s-a reformat nu doar stilul publicistic al epocii – și, aici, trebuie avut în vedere că Eminescu însuși și-a asumat de-a lungul scurtei sale vieți, ca unică profesiune, „gazetăria“ – ci limba română ca atare. Iată, deci, momentele simbolice de imprtanță capitală pentru 2016. Pe lângă această istorie, punctată din trei unghiuri – instituțional, educațional și informațional – ce înseamnă, așadar, efemerul unor orgolii politice ehibate de apropiatele alegeri? E, cred, o întrebare la care ar trebui să reflecteze fiecare dintre noi.
Prof.univ.dr. Daniel ȘANDRU