Orice comunitate are nevoie de repere. În absența acestora, lucrurile devin fluide, pierzându-se în lichidul cețos al mediocrității. Este ceea ce ni s-a întâmplat, nouă, românilor, în cei 25 de ani de tranziție de la totalitarism spre democrație. Este ceea ce, din păcate, moștenește și generația noastră, care nu mai are voie să fie, ca și altădată, o generație de sacrificiu. Ceea ce, cred, ne poate scoate din această stare de anomie este recunoașterea reperelor. Avem nevoie de repere, avem nevoie să le identificăm, după cum avem nevoie să ne cunoaștem valorile. Dacă vom privi cu atenție în jurul nostru, vom putea remarca un stadiu al normalității care ține de obișnuitul pe care, adeseori, refuzăm să îl vedem. Un profesor care își educă elevii cu pasiune, un angajat de companie care își face treaba cu abnegație, o actriță pentru care scena înseamnă viață, un copil care ne aduce zâmbetul prin realizările sale reprezintă, fără doar și poate, valori de care ar trebui să ținem seama. Dacă reflectăm un pic, societatea nu înseamnă ceea ce vedem la televizor. Ea nu înseamnă nici vedetismele manifestate de vremelnicii deținători ai funcțiilor de putere, nici isterizarea pseudo-jurnalistică de prin talk-show-uri, nici ceea ce ne spun pretinșii analiști ori comentatorii năimiți de cutare mogul ori de cutare politician. Societatea înseamnă ceea ce se face în mod obișnuit, cu dăruire și cu respect pentru lege, pentru instituții și pentru ceilalți.
E vremea, deci, să ne întoarcem spre adevărata societate, renunțând la fantasmele create cu ajutorul tubului catodic ori prin apel la mediul virtual. Acestea din urmă sunt doar mijloace, care trebuie utilizate cu moderație și rațiune, iar nu altare de la „înălțimea” cărora să ni se dicteze adevărul ori stilul de viață. Această întoarcere la normalitatea socială în care, de fapt, trăim, ne va permite să înțelegem că și reprezentanții noștri în structurile politice și/sau administrative trebuie să urmeze anumite repere. În primul rând, pe cele ale competenței profesionale, care, dacă sunt respectate, nu pot face altceva decât să creeze plus-valoare. O societate fără repere nu doar că este una care bâjbâie, ci şi una care are toate șansele de a se prăbuși. După toată confuzia tranziției postcomuniste, societatea românească are nevoie, în ansamblul său, atât la nivel național, cât și la nivel local, să-și stabilească în mod clar pilonii pe care se poate reconstrui. Întoarcerea la normalitatea valorică poate însemna, pentru noi, și o întoarcere la autenticul bun-simț, la primenirea raporturilor pe care le avem cu semenii noștri, la capacitatea de a ne recunoaște plusurile și meritele, la putința de a accepta meritele celor mai buni dintre noi. Valorile sunt, de fapt, acele lucruri simple pe care le putem construi împreună. Avem nevoie de ele întrucât transmiterea generațională a ceea ce este important pentru comunitate presupune ca celor de mâine să le lăsăm moștenire o societate de o mai bună calitate, o societate în care să se regăsească acasă, și nu una din care să plece. Iar lucrul acesta, fără putință de tăgadă, depinde de fiecare dintre noi.
Dan Misăilă