Știm cu toții cât de important este să stabilești din timp prioritățile și planul de lucru pentru o perioadă determinată. La fiecare început de an, este vital să se realizeze și să se contureze linia de lucru pentru o companie astfel încât să se atingă obiectivele propuse de manageri. Fiecare membru al staff-ului are un rol bine stabilit pentru ca mecanismul companiei sa funcționeze la parametrii optimi.
Iată câțiva factori care ajută la îndeplinirea obiectivelor stabilite:
1. pregătire profesională optimă
Specialiștii consideră că este extrem de important ca persoanele care se ocupă de selectarea membrilor staff-ului să realizeze teste de aptitudini profesionale și să le aplice periodic pentru a se asigura de evoluția acestora și de perfecționarea lor. De asemenea, este foarte important să existe opțiunea organizării unor cursuri pentru angajați în vederea perfecționării la locul de muncă.
2. relația profesională dintre colegi, respectiv subalterni-șefi
Este foarte important ca mediul de lucru să fie relaxat, oamenii să simtă că pot comunica liber, iar relația subaltern-șefi să fie una deschisă și etică. Există multe păreri, dar specialiștii sunt de acord că organizarea periodică de team-building-uri este extrem de benefică pentru toate persoanele implicate, cu efect indirect asupra beneficiilor de care se va bucura evoluția profesională a companiei care le organizează pentru proprii angajați.
3. conduita de la locul de muncă
Un aspect deosebit de important este reprezentat de conduita de la locul de muncă. Trebuie acordată o atenție deosebită modului de comportament în public, îndeosebi la birou ori în relațiile cu partenerii de afaceri, colegii, clienții, șefii, subalternii. Modul de comportament se reflectă automat asupra muncii depuse și a recunoașterii meritelor persoanelor dedicate.
4. aspect profesionist
Proverbul celebru „haina face pe om” se aplică îndeosebi în mediul de afaceri. Aspectul ținutei alese este extrem de important pentru crearea unei imagini corecte care să creeze impresia de seriozitate, competență profesională, dedicație și respect pentru propria muncă și pentru munca celor din jur.
Dincolo de ținuta aleasă, accesoriile sunt extrem de importante. Poți alege etui de ochelari, de pix, de cărți de vizită din piele naturală din oferta variata pusă la dispoziția celor interesați de către Atelierele Unika. De asemenea, poți opta pentru un portofel ori portfard sau chiar portchei din piele naturală pentru a se potrivi cu o mapa pentru documente din materiale deosebite precum fibre de lână reciclate în combinație cu piele naturală vopsita vegetal (Mapa Montana ori Mapa Ted) sau din piele naturală (Mapa Rainbow).
Cadouri Corporate
Astfel de produse pot fi comandate de către firmă pentru toți angajații săi. Acest lucru implică mai multe aspecte demne de luat în calcul:
1. crearea unui spațiu profesionist
2. crearea unei imagini unitare
3.crearea și menținerea respectului pentru proprii angajați
4.crearea și menținerea respectului pentru partenerii de afaceri
Atelierele Unika pun la dispoziția clienților săi agende personalizate 2018 atât pentru comenzi engros, cât și la bucată, în limita stocului disponibil. Această ofertă se referă la agendele din piele naturală sau ecologică.
Personalizarea agendelor comandate en gros se poate realiza prin mai multe metode, în funcție de preferințele și bugetul clientului: timbru sec, folio, print UV, broderie, emboss.
Metoda imprimării prin timbru sec presupune presarea la cald a unui logo. Aceasta modalitate se folosește pentru suprafețe ce se deformează precum coperțile buretate, adică materiale de o anumită grosime ce permit crearea efectului de „apăsat”.
Personalizare prin folio presupune utilizarea unei matrițe calde care presează folia de materialul folosit pentru realizarea imprimării. Practic, prin această metodă, se presează materialul și logo-ul se va simți din punct de vedere tactil, adică la atingere.
Personalizarea agendelor prin broderie a fost introdusă în România de către Atelierele Unika. Această metodă combină tradiția moștenită de la strămoșii noștri cu tehnologia modernă. Coperțile agendelor se brodează cu simbolurile alese de clienți ceea ce va conferi unicitate și, de ce nu, un pic de magie străbună.
Personalizarea agendelor prin print UV înseamnă imprimarea logo-ului firmei așa cum este el conceput ca brand și perceput ca identitate vizuală.
Metoda emboss implică utilizarea a două matrițe care imprimă logo-ul companiei astfel încât să se obțină efectul de relief, fiind ușor de observat din punct de vedere vizual și tactil.
În afară de personalizarea coperților, Atelierele Unika pune la dispoziția clienților și elemente deosebite precum cusătura perimetrală și ornamentală, cant colorat, suport pix, elastic, buzunar pentru coperta 3, etichetă pe plastic ori semn de carte colorat.
Atelierele Unika reprezintă cel mai mare producător de agende din piele naturală și ecologică din România, clienții putând alege din 40 de culori de piele naturală și peste 100 de nuanțe și texturi de piele ecologică. Experiența de peste 10 ani pe piața de profil recomandă această firmă românească pentru colaborări de tip corporate, pe termen lung.