*Jucătoarea pietreană nu a evoluat în nici unul din cele 12 meciuri din calificări
Andreea Marin Iliescu s-a calificat cu naţionala României la turneul final al Ligii Europene. Româncele au ocupat locul doi în grupa A, după Bulgaria, înaintea Turciei şi Ungariei. Ele şi-au asigurat calificarea la ultimul turneu, desfăşurat în Bulgaria, unde se vor întoarce şi pentru finalele competiţiei.
Pentru centrul UNIC-ului, prezenţa la naţională reprezintă deocamdată doar o experienţă parţială. Andreea Marin Iliescu nu a fost utilizată în nici un meci, fiind preferate mult mai experimentatele Alina Albu şi Nneka Onyejekwe.
„Ea mai trebuie să muncească până va putea să se lupte cu cele două jucătoare. Mai sunt şi alţi centri mai buni în ţară, care probabil nu au putut participa în Liga Europeană. Cea mai importantă învăţătură din această experienţă este că fără muncă nu se poate reuşi”, a declarat patronul UNIC-ului, Vasile Ouatu.
Acesta consideră că există şi alte motive pentru care jucătoarea sa nu a evoluat la naţională deloc, mai ales că nu este singura în această situaţie.
„Antrenorul a vrut să păstreze aceleaşi jucătoare care i-au adus victorii. Pentru România, chiar dacă nu este o competiţie de prim rang, o astfel de calificare este importantă. Este chiar un scop, având în vedere că noi nu prea mai ajungem la turneele finale Europene şi Mondiale”, a mai declarat Vasile Ouatu.
La turneul final al Ligii Europene, programat pe 13 şi 14 iulie, s-au mai calificat Belgia şi Germania, ocupantele primelor doă locuri în Grupa B.
*Setul de 21, pro şi contra
Calificările din Liga Europeană au folosit şi la experimentarea sistemului cu seturi până la punctul 21. Forul european vrea să scurteze durata unui parţial pentru a mări spectaculozitatea jocurilor. Dacă concluziile vor fi pozitive după această competiţie, noul sistem de punctare va fi aplicat şi în campionatele interne, începând din această toamnă.
„Poate unele meciuri durează peste răbdarea publicului, dar o partidă de cinci seturi este mai gustată decât un 3:0 dezechilibrat. Mă gândesc că un meci de trei seturi, până la punctul 21,se poate încheia şi în 45 de minute. Ar dura cât o repriză şi pauza de la handbal”, a declarat patronul UNIC-ului, Vasile Ouatu.
Dacă se va introduce, setul până la 21 impune şi adaptarea programului de pregătire, în condiţiile în care echipele trebuie să devină cât mai eficiente, într-un timp cât mai scurt.