Poliţiştii de la postul din comuna Secuieni au fost sesizaţi despre furtul unei autoutilitare aflate în parcarea unei pensiuni, iar proprietarul autovehiculului ar fi un bărbat de 37 de ani. Din sesizare reieşea faptul că joi, 30 octombrie, în jurul orei 18,20, o persoană a venit şi s-a urcat la volanul maşinii, demarând în trombă. Poliţiştii au efectuat imediat verificări şi au depistat autoutilitara la Bacău, unde un echipaj de poliţie rutieră a oprit maşina în trafic. „În urma verificărilor efectuate și a colaborării cu polițiștii băcăuani, autoutilitara a fost depistată pe raza municipiului Bacău, fiind oprită în trafic de către echipajele de poliție rutieră. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din Chitila, judeţul Ilfov, care a fost condus la sediul Postului de Poliție Secuieni în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea.
Suspectul a fost mirat că a fost oprit în trafic şi mai ales acuzat de furt. În opinia sa, maşina încă îi aparţine, întrucât nemţeanul care a cumpărat-o nu a achitat integral preţul convenit. Aşa că ilfoveanul a venit până la Neamţ să-şi facă dreptate. Doar că maniera aleasă nu este tocmai corectă, aşa că poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească ale cui argumente sunt susţinute de dovezi.
C.I.