Un tânăr din Roznov a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce se plimba la șosea, cu mopedul, deși el era arestat la domiciliu. Măsura implică aceleași restricții de libertate ca și în cazul arestului preventiv, iar orice deplasare este posibilă doar cu acordul instanței, dacă este întemeiată. În plus, tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Tânpărul, în vârstă de 27 de ani, a fost surprins în seara de 7 iulie, în urma acţiunii organizate la nivelul Poliţiei oraşului Roznov pentru prevenirea și combaterea infracţionalităţii săvârşite cu violenţă şi prin violenţă. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un tânăr de 27 de ani, din Roznov, a încălcat obligațiile impuse de măsura arestului la domiciliu sub care se află. Acesta a fost identificat, în primă fază, în afara domiciliului său, iar la câteva ore după prima constatare, polițiștii l-au observat în trafic conducând un moped”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Polițiștii au demarat cercetările, având în vedere că tânărul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Fiindcă a fost prins comițând o nouă infracțiune și fiindcă nu a respectat obligațiile impuse prin arestul la domiciliu, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț o solicitare pentru luarea unei măsuri preventive mai severe, adică cea a arestului în centrul de deținere al Poliției Neamț.
Reamintim faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prin structurile de ordine publică și investigații criminale verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă pentru înlocuirea măsurii. (C.I.)