Ieșean găsit înecat în râul Moldova, la Roman

 

Un polițist care a trecut marți dimineață pe lângă râul Moldova, la Roman, a văzut un cadavru plutind și a anunțat la 112.

Marți, 16 august 2016, la ora 7:07, la Dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat de către un agent de poliție că o persoană plutește la suprafața râului Moldova, în municipiul Roman. „La fața locului s-a deplasat autospeciala pentru stingere cu apă și spumă cu 5 subofițeri și un echipaj SMURD. Aceștia au procedat la degajarea persoanei decedate, pe care au predat-o echipajului de poliție“, a declarat locotenent-colonelul Cătălin Leonte, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

În scurt timp, polițiștii care au făcut primele cercetări în acest caz au stabilit identitatea persoanei, au anunțat familia celui decedat și au deschis un dosar penal, urmând a stabili exact împrejurările în care s-a produs decesul, informează subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Familia celui găsit înecat a venit la fața locului și l-a recunoscut. Bărbatul avea 56 de ani și locuia într-o comună din județul Iași. El participase la un eveniment în ziua de 13 august, în Roman, dar nu a mai ajuns acasă, fiind dat dispărut din data de 15 august. (C.I.)