Conferă aroma florală, rășinoasă, citrică unei game largi de preparate culinare
În Antichitate, măghiranul era cunoscut ca planta iubirii! Afrodita, zeița iubirii și frumuseții, a ieșit din mare și a urcat pe insula Cipru, unde creștea măghiranul. Se credea că măghiranul conține o vrajă de dragoste, motiv pentru care miresele purtau măghiran sub formă de coroană pentru a le binecuvânta cu mulți copii. Chiar și în vremurile romane antice, parfumul aromat al frunzelor dulci era considerat irezistibil.
Aastăzi, măghiranul conferă aroma sa florală, rășinoasă, citrică unei game largi de preparate gătite. Are gust dulce, ușor, floral și cald, cu o aromă delicată. Măghirnul este unul dintre ingredientele principale în mixuri de plante, cum sunt faimoasele „Herbes de Provence” sau „Za’atarul” oriental.
*Condimentul perfec pentru friptură de gâscă
Maghiranul este o plantă aromatică și medicinală potrivită pentru grădini și încăperi însorite. Este o plantă perenă cu tulpini înalte de culoare roșiatică. Florile sunt mici, de culoare lila, grupate în ciorchini deși. Toate părțile măghiranului sunt puternic aromate.
Măghiranul poate fi cultivat în ghiveci. Se pot recolta frunzulițe de câte ori ai nevoie pentru mâncare, rupând ramificații scurte din plantă. Tufa își reface rapid frunzișul. Și cei care locuiesc la țară preferă acest mod de plantare, deoarece planta este sensibilă la frig și toamna trebuie mutată în casă. Măghiranul este condimentul perfect care poate fi adăugat la preparate cu friptură de gâscă, legume și cartofi. Notele măghiranului sunt evidențiate cu adevărat când este combinat cu piper, nucșoară, cimbru și ienupăr
*Maghiranul în bucătăria și folclorul românilor
Măghiranul este una dintre acele plante care apare des în folclorul românesc, atât în cântece populare, cât și ca motiv pe țesături. Este evident că această iarbă aromatică era prezentă și apreciată în tradiția culinară a locurilor noastre. Tradițional a fost folosit pentru asezonarea mâncărurilor, supelor și sosurilor.
Din păcate, astăzi, acest condiment străvechi mai este doar rar folosit, în locul lui câștigând teren oregano, cu propriile sale aplicații culinare importate din bucătăria mediteraneeană. Am uitat să folosim maghiranul și, deși el este prezent încă în gama condimentelor din magazine, puțini sunt cei care știu ”cu ce-i bun și unde merge”…
Măghiranul, această verdeață aromatică mediteraneană, poate fi găsit în multe preparate tradiționale românești.
*Maghiranul, condiment și medicament
Măghiranul este foarte aromat și are un gust ușor amărui. Măghiranul uscat este utilizat alături de cimbru la prepararea cârnaților. Poate fi combinat foarte bine cu dafin, ienupăr, piper negru, cimbru. Condimentul poate fi folosit la asezonarea mâncărurilor de legume (varză, cartofi), dar este recomandat și lângă preparatele de pește sau sosurile de roșii cu usturoi.
În general, maghiranul se adaugă în mâncăruri înainte ca acestea să fie servite. Se poate folosi atât verde, cât și uscat. Pentru iarna, se pot culege frunzele de pe tulpină și se mărunțesc. Se pot păstra uscate în săculeți de pânză sau borcane. Frunzele de măghiran se mai pot păstra scufundate în ulei de măsline, aroma lor va rămâne mai intensă decât în cazul celor uscate, iar uleiul rămas este excelent pentru salate.
Din frunzele uscate eu fac ceaiuri delicioase, cu virtuți medicinale. Ceaiul de măghiran calmează durerile de stomac, ajută digestia, crește pofta de mâncare. Nu trebuie folosite doze concentrate pentru că produce somnolență.
Tina CONDREA
