*O tufă de soc valorează cât o farmacie de familie
Socul a fost introdus în cultură relativ recent. Se pretează foarte bine pentru producția bio întrucât nu este sensibil la boli și dăunători. În lista arbuștilor fructiferi pentru care se acordă fonduri europene nerambursabile figurează și socul negru. Banii se dau pentru a aduce socul din mediul sălbatic în cultură, punând astfel în valoare un arbust cu virtuți terapeutice remarcabile. Sunt foarte rare plantele din natură la care toate părțile – flori, fructe, frunze, scoarță, rădăcini – prezintă efecte terapeutice și pot fi folosite în prevenirea și tratarea unui larg arsenal de afecțiuni maladive.
*O tufă dă 100 kg de fructe
Socul este o plantă foarte precoce. Înflorește și fructifică din anul al doilea de la plantare. O tufă viguroasă poate produce până la 100 de kilograme de fructe. Fiind grupate în inflorescențe mari, fructele se recoltează foarte ușor, dar trebuie avut grijă la pătarea mâinilor, deoarece dacă sunt prea coapte se strivesc ușor.
Pentru cultura de soc negru sunt indicate terenurile cu sol nisipos. Plantațiilor de soc le priesc solurile umede, bogate și zonele însorite sau foarte ușor umbrite. Astfel se explică apariția sa spontană în jurul izvoarelor sau fântânilor, pe laturile grădinilor de legume bine udate, de-a lungul canalelor naturale pe unde se scurg apele pluviale.
Primăvara și toamna după recoltare se fac tăieri și se aplică tratamente împotriva insectelor. Ca lucrări agricole, suprafața din intervalul dintre rânduri va fi întreținută cu discul pentru a aerisi solul.
*Soc negru, efecte terapeutice
O tufă de soc, situată în grădina proprie, valorează aproape tot atât de mult cât o farmacie familială. Tocmai de aceea, socul a fost asemuit cu o întreagă farmacie de care pot beneficia, direct, atât locuitorii satelor, cât și orășenii interesați de vindecări naturiste. Fructele de soc negru conțin: acid acetic, acid citric, ascorbic, tartric, valerianic, glucoză, zaharoză, pectină, tirazină, săruri de potasiu. Florile de soc conțin: ulei eteric, cianură de oxigen, vitaminele A, B, C, E, acizi organici și substanțe tanante. Florile albe, plăcut mirositoare, apar în mai-iunie după înfrunzire. Fructele sunt drupe sferice, negre cu 3-5 sâmburi turtiți.
În scopuri medicinale se folosesc în principal florile și fructele, într-o măsură mai redusă scoarța. Au proprietăți sudorifice, diuretice, laxative, febrifuge, galactogoge, antiinflamatoare, ușor dezinfectante. Sunt indicate în obezitate și menopauză. Ceaiul din flori de soc provoacă o transpirație abundentă, ajutând la scăderea temperaturii; este recomandat contra tusei în afecțiunile aparatului respirator: răceală, gripa, bronșita, ca și în constipație. Prin diureza pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi și de vezică. Având proprietăți laxative și ajutând la eliminarea apei din țesuturi, se folosește ca medicament natural în obezitate. Pentru aceleași motive este recomandat și în constipațiile de natură nervoasă. Sub formă de extract slab alcoolic, florile de soc au proprietăți antinevralgice.
În Europa sunt foarte mulți cultivatori de soc, dintre care mulți fac producție ecologică. Florile sunt întrebuințate la obținerea băuturilor reconfortante sau chiar alcoolice, iar fructele devin gem sau sirop. În Ungaria, mulți cultivatori de soc fac palincă din boabe, cu gust tonic, ușor picant. Dacă este consumată cu moderație, reprezintă un adevărat izvor de sănătate.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU