*S-a terminat semănatul pe cele 8.700 hectare
*Anul trecut, rapița a ocupat peste 9.500 ha
*Producții record, femieri nemțeni premiați de Pioneer
Rapița a fost pusă sub brazdă, fără a se ieși din epoca optimă de semănat. În această toamnă, fermierii nemțeni au cultivat cu rapiță peste 8.700 hectare, mai mult cu 1300 ha față de cât se estimase inițial.
Toamna trecută, cu rapiță au fost cultivate peste 9.500 hectare, de pe care s-a obținut o producție medie în jur de 2.800 kg/ha. Cu precizarea că s-au realizat și producții cu mult mai mari, cu „vârfuri” de peste 4000 kg/ha. Vorbim de fermele mari, cele care au aplicat agrotehnica modernă, au respectat toate cerințele tehnologice specifice acestei culturi.
Cu o producție medie realizată de 2800 kg/ha, fermierii nemțeni sunt foarte aproape de media pe țară, care a fost de 2.844 kg/ha. La nivel național, rapiță a fost cultivată pe o suprafață de aproape 600.000 hectare de pe care s-a obținut o producție totală în jur de 1.700.000 tone, cea mai mare din istoria țării.
Concluzia la sfârșit de recoltat e că pentru fermierii nemțeni rapiţa a fost şi în acest an una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Este o cultură bănoasă, care are desfacerea asigurată, chiar înainte de se pune sămânţa sub brazdă, care urmare a pachetelor financiare de care pot beneficia fermierii de la distribuitorii de semințe și inputuri.
Cultura de rapiță este valoroasă și dintr-o perspectivă agronomică. Este o foarte bună premergătoare pentru toate culturile, dar mai ales pentru cerealele de toamnă. Rapița valorifică bine îngrăşămintele administrate, iar tehnologia de cultură nu este complicată şi permite mecanizarea completă.
Rapiţa este planta oleaginoasăcare ocupă locul trei în lume, dupa soia şi palmier. Uleiul de rapiţă este excelent în alimentație.
*Campionii rapiței din Moldova
Moldova nu este una dintre cele mai favorabile zone pentru cultura rapiței, cum sunt cele din sudul țării. Cu toate acestea, fermierii nemțeni care au mizat pe hibrizii Pioneer au obținut producții foarte bune, devenind campionii acestei culturi. Lipsa ploilor după semănatul rapiței din toamna trecută și mai apoi ninsorile târzii din primăvara ale acestui an au afectat producțiile. Condiții nefavorabile în care hibrizii PT234, PT225 au demonstrat că pot face diferența.
Recent, firma Pioneer a premiat 3 fermieri nemțeni care au obținut producții record la rapiță. Unul dintre fermierii campioni este Toni Vârgă, care a realizat producția de 4.800 kg/ha cu hibridul PT234. Acesta lucrează 570 ha, dintre care, în campania agricolă 2016-2017, a semănat rapiță pe 150 ha.
Un alt fermier nemțean campion la cultura de rapiță este Vasile Samson din zona Roman, care a obținut cu hibridul PT234 o producție record de 4.550 kg/ha, iar cu hibridul PT200CL producția de 4.350 kg/ha. Fermierul nemțean lucrează suprafața de 300 ha, din care 40 ha au fost semănate cu rapiță în toamna trecută. Atunic, ca plante premergătoare a avut grâu și triticale, iar înfiinațarea noii culturi de rapiță s-a făcut în epoca optimă de semănat. Acum a însămânțat rapiță pe 45 hectare.
În comuna Horia își desfășoară activitatea și fermierul Vasile Muraru, care a realizat în vară producția de 4.520 kg/ha folosind hibridul PT225. Aici, familia Muraru lucrează 100 ha, iar rapiță a fost cultivată pe 30 ha. Acum a semănat tot 30 ha cu rapiță, cu același hibrid. Asta pentru că, în condițiile grele de anul trecut, producția a fost una foarte bună.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU