*Plantă aromatică și medicament
Busuiocul este originar din India, unde a fost ridicat la rangul de plantă sacră. Datorită proprietăților medicale și culinare, dar și a conotațiilor spirituale și simbolice pe care le are din cele mai vechi timpuri, busuiocul este una dintre cele mai apreciate plante aromatice, aflându-se în topul celor mai vândute semințe de mirodenii. Supranumit și planta sfântă, busuiocul este cunoscut drept leac încă din timpul fenicienilor, care-i atribuiau proprietăți magice.
Numele busuiocului vine de la „basil“, care în grecește înseamnă regal sau regesc. Busuiocul a fost utilizat la îmbălsămarea mumiilor egiptene. În India străveche, busuiocul era asimilat ca simbol al ospitalității. Fiecare bun hindus era îngropat cu o frunză de busuioc pe piept, care simbolizează pașaportul pentru Paradis.
Busuiocul a fost numit și iarba sărăciei, pornindu-se de la ideea că ajută la protecția celor aflați la nevoie.
Printre afrodiziacele tradiționale, busuiocul este comun mai multor culturi. Astfel, busuiocul este cunoscut ca sporind în mod natural apetitul sexual și fertilitatea, prin stimularea unei senzații de totală relaxare în corp și mușchi, simultan cu sporirea circulației sanguine.
Exista 35 de feluri de busuioc, pornind de la plante anuale, perene și arbuști. Busuiocul sfânt este cel mai faimos, fiind cunoscut pentru calitățile lui medicinale și spirituale.
*Efecte terapeutice
Busuiocul este un bun stimulent general, fiind antibacterian, antifungic, stomahic, carminativ, antispastic. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale, în inflamații ale căilor respiratorii și ca diuretic. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecțiuni pe fond nervos, altfel greu de vindecat. Chiar migrenele, tot cu busuioc se tratează. Nu întâmplător, în casele de la țară, pe vremuri, în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înțepăturilor de viespi și albine.
Iată lista afecțiunilor tratate cu busuioc: gripă, vomă, răceală, bronșite, colici și balonări intestinale, nevralgii, lipsa poftei de mâncare, în reglarea lactației la femeile care alăptează. Mai există încă o afecțiune care se tratează cu busuioc: neplăcutele afte. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc, punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. Busuiocul este o foarte bună sursă de fier și calciu, de potasiu și vitamina C.
*Sfaturi de la grădinari
Fermierii sunt din ce în ce mai interesați de cultivarea plantelor aromatice și medicinale, iar busuiocul ocupă primul loc în rândul preferințelor acestora, urmat de rozmarin, mentă și salvie. Busuiocul este cultivat peste tot în lume. Cultivarea plantelor aromatice este favorizată de condițiile pedoclimatice de la noi. Foarte avantajos e faptul că majoritatea mirodeniilor pot fi plantate atât în câmp și grădină, cât și în ghivece. În plus, busuiocul nu are nevoie de condiții special de îngrijire, în comparație cu alte plante.
Busuiocul se cultivă primăvara, la sfârșitul lunii februarie și se transplantează în gradină, la sfârșitul lunii aprilie. Busuiocul se înmulțește prin semințe. În martie-aprilie se distribuie semințele în rânduri paralele într-un pământ special pentru ele. Semințele sunt de dimensiuni mici, deci nu trebuie îngropate prea adânc.
Dacă este cultivat în grădina sau în câmp, busuiocul poate crește până la 50-60 cm înălțime.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU