*Record de temperaturi la Târgu Neamț: duminică, în plină “iarnă” s-au înregistrat 14 grade Celsius!
Vremea schimbă foaia. Din 14 ianuarie, pietrenii trebuie să-și pregătească bocancii și paltoanele, fiindcă vor fi câteva nopți cu ger și ninsori. În unele zile, temperatura minimă a aerului va scădea până la minus 13 grade Celsius. Dar până atunci, duminică, la Târgu Neamț s-au înregistrat valori record pentru această perioadă a anului, respectiv 14 grade Celsius. În țară, la aceeași oră, cele mai ridicate temperaturi au fost de 17 grade Celsius. Revenim la prognoza acestei săptămâni, când astăzi, la Piatra Neamț cerul va fi mai mult acoperit și va ploua. Temperatura maximă a aerului va fi de 7 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate. Mâine la prânz va fi ceva mai rece, respectiv două grade Celsius. Cerul va fi plin de nori. Noaptea, minima aerului va scădea până la minus 5 grade Celsius. Și joi va fi aceeași vreme. Vineri e posibil să ningă.
În Moldova, în perioada 9 -21 ianuarie, conform estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, vremea va intra într-un proces de răcire, de la o medie regională a temperaturilor maxime în jur de 4 grade Celsius, până la valori de -2…-1 grade Celsius în data de 14 ianuarie. A doua săptămână va debuta cu o încălzire treptată, până în 18 ianuarie, când mediile maximelor vor atinge 4 grade Celsius, însă ulterior se va răci ușor. Nopțile vor urma în general aceeași evoluție, cu răcire, mai accentuată în intervalul 13 -15 ianuarie, când media minimelor va atinge -10 grade Celsius. Până în 18 ianuarie se va încălzi, cu minime ce vor oscila între -4 și 0 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 10 – 12 ianuarie și din nou, posibil mai însemnate, în perioada 17 -21 ianuarie. În rest se vor semnala doar trecător precipitații slabe.
V. ANDRIEȘ