Iar se modifică admiterea în liceu și examenul de bacalaureat!

rezultate evaluareExamen de admitere la liceele cu număr de candidaţi mai mare decât locurile oferite

Trei probe în plus la evaluarea de la clasa a VIII-a şi învăţământ profesional redus de la 3 la 2 ani
Bacalaureatul: probele de competenţe să fie susţinute în timpul anului şcolar.

Noul proiect de lege propus de Ministerul Educaţiei, la 4 ani de la ultima Lege a Educației, va fi adus în dezbatere publică săptămâna a-ceasta. Printre schimbările aduse de proiect sunt mai mul-te modificări, unele dintre ele fiind o revenire la sistemul existent cu mai mulţi ani ani în urmă. Este vorba, printre altele, de revenirea grupei pregă-titoare la grădiniţă, dar şi eva-luarea la finalul clasei a VIII-a la mai multe materii, cu unele probe susţinute în timpul anului şcolar.
Proiectul de lege prevede că sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cu-prinde: educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3-6 ani), ce include grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare pregătitoare; învăţământul primar, cu clasele I-IV; învăţă-mântul secundar, cu învăţă- mântul secundar inferior sau gimnazial (clasele V-VIII) şi învăţământul secundar superior sau liceal (clasele IX-XII), ce include filierele teoretică, vo-caţională şi tehnologică; învăţă-mântul profesional, cu anii I şi II. Urmează învăţământul terţiar non-universitar, care cuprinde învăţământul post-liceal, cu durata între unu şi doi ani.
Învăţământul liceal vocaţional şi tehnologic, învăţă-mântul profesional şi învă-ţământul postliceal se va orga- niza pentru specializări şi calificări stabilite de Ministerul Educaţiei, în conformitate cu Registrul Naţional al Califi-cărilor.

Evaluarea Naţională, trei probe în plus

Proiectul prevede că rezultatele evaluării elevilor se exprimă, după caz, prin calificative, în învăţământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învăţământul secundar şi în învăţământul terţiar non-universitar sau prin punctaje, în mod similar testelor inter-naţionale.
În învăţământul secundar se acordă calificative la disciplinele educaţie fizică şi sport, religie, muzică şi desen. Prin excepţie, aceste discipline vor fi notate, după caz, cu note de la 1 la 10, în cadrul învă-ţământului vocaţional.
La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Edu-caţiei, se realizează o evaluare naţională obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, si-milar testelor internaţionale, au scris iniţiatorii proiectului de modificare a Legii educaţiei.
La Evaluarea Naţională vor fi probe scrise la limba şi li-teratura română şi la limba maternă, precum şi o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe. La acestea se adaugă o probă orală la o limbă străină, o probă practică de utilizare a calculatorului şi o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, toate trei susţinute în timpul anului şcolar. Rezultatele testelor de la Evaluarea Naţională se înscriu în portofoliul educaţional al elevului.

”Treapta întâi”, din nou, actuală

Proiectul prevede că pentru admiterea în învă-ţământul liceal este necesară promovarea evaluării de la finalul clasei a VIII-a. Admiterea la liceu sau la şcoala pro-fesională se realizează prin concurs, în baza fişelor de opţiuni individuale depuse de can-didaţi la înscriere. Fişa cu-prinde opţiuni din oferta educaţională naţională exprimate în ordinea preferinţelor, conform acestei variante de proiect.
Dacă la un liceu, nu-mărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, este mai mare decât numărul locurilor oferite, liceul organizează, pentru acel profil, o probă de admitere, așa cum era, pe timpuri, trapta întâi.
Admiterea la acel profil se face luând în calcul portofoliul educaţional, cu o pondere de 20%, media probelor scrise ale evaluării naţionale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 30% şi nota obţinută la proba de admitere, cu o pondere de 50%, conform proiectului.
În cazul în care, la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, nu depăşeşte numărul locurilor, admiterea la acel profil se realizează luând în calcul portofoliul educaţional, cu o pondere de 40% şi media probelor scrise ale evaluării na-ţionale de la finalul gim- naziului, cu o pondere de 60%, se mai arată în documentul citat.
În această variantă de proiect de modificare a Legii educaţiei este prevăzut că admiterea la şcolile profesionale se face prin concurs, în baza portofoliului educaţional.
Procedura de admitere are două etape: în prima etapă se organizează admiterea potrivit primei opţiuni, la profilurile liceale cu probă de admitere şi la şcolile profesionale; în a doua etapă se organizează admiterea prin repartiţie computerizată la liceele şi şcolile profesionale cu locuri libere. În cazul profilurilor vocaţionale, sunt obligatorii şi eliminatorii una sau mai multe probe de aptitudini.
Liceele au obligaţia să anunţe public conţinutul probei de admitere şi al probelor de aptitudini, procedurile de organizare ale acestora, precum şi modul de utilizare a portofoliului educaţional, până cel târziu la începutul clasei a VII-a, conform documentului citat.
De asemenea, admiterea în liceele şi şcolile profesionale particulare şi confesionale se realizează pe baza metodolo- giilor cadru specifice şi a regulamentelor proprii.
În prezent, admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba romană, matematică şi limba maternă. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.
Repartizarea compu-terizată în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au parti-cipat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de me-todologie sau care şi-au în-cheiat situaţia şcolară mai târziu.

Probele orale de la examenul de bacalaureat, în timpul școlii

Absolvenţii învăţă-mântului liceal primesc di-ploma de absolvire şi foaia matricolă, care atestă finalizarea studiilor liceale şi care conferă dreptul de acces în învăţământul postliceal, precum şi dreptul de susţinere a examenului de bacalaureat. Cei care promovează examenul de bacalaureat dobândesc diplomă care le dă dreptul de acces în învăţământul superior.
La examenul de bacalaureat vor fi susţinute: proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română; proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale; proba de evaluare a competenţei lingvistice la una sau două limbi de circulaţie internaţională studiate pe parcursul învăţământului liceal. Rezultatul evaluării la aceste probe se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere inter-naţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.
Şi la proba de evaluare a competenţelor digitale, susţi-nută pentru diploma de bacalaureat, rezultatele evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care pro-movează, pe parcursul învăţă-mântului preuniversitar, exa- mene cu recunoaştere euro-peană pentru certificarea com-petenţelor digitale, au dreptul la recunoaşterea şi la echivalarea rezultatelor obţi-nute la aceste examene, la cerere şi conform unei meto-dologii aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.
Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul Matricol Unic, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educa-ţional-tip va fi elaborat cu consultarea structurilor asociative naţionale ale părinţilor şi aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, fiind particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia Consiliului de administraţie.
Nerespectarea prevederilor contractului educaţional-tip de către unitatea de învăţământ va fi sancţionată de inspectoratul şcolar, în conformitate cu prevederile metodo-logiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.
Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obli-gatoriu. Nerespectarea acestei prevederi, din culpa părintelui sau a tutorelui legal, va repre-zenta contravenţie şi se va sancţiona cu amendă între 100 şi 1.000 de lei sau cu muncă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal. În mod similar se va proceda şi în situaţia distrugerilor materiale din patrimoniul şcolii.

I.C.