*”Drumurile spre mănăstiri, parcările din vecinătatea acestora sunt tot cîrţi de vizită importante”, mai spune consilierul judeţean
Judeţul Neamţ nu poate fi o destinaţie turistică reală dacă toţi factorii responsabili nu-şi dau mâna întru promovarea acestui domeniu şi pentru rezolvarea problemelor inerente – acesta a fost mesajul transmis de consilierul judeţean Constantin Iacoban în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean.
„Vă supun atenţiei o problem pe care consider că trebuie să o rezolvăm mai ales că nici costurile nu sunt foarte mari: starea panourilor de la intrările în judeţ. De asemenea, nu trebuie să uităm nici de drumurile care duc la mănăstiri şi nici de parcările din vecinătatea acestora. Ştiu, poate unii vor spune că instituţia Consiliului Judeţean doar investeşte, nu are nimic de câştigat. Poate aşa e, dar suntem cu toţii datori să contribuim la o bună imagine a judeţului, la creşterea gradului de mulţumire a celor care vin, ne vizitează judeţul şi lasă şi un ban aici”, a punctat consilierul UNPR.
Drept e că starea panourilor la care făcea referire alesul judeţean necesită, în unele cazuri, intervenţii rapide. Amplasate de Consiliul Judeţean în mandatul preşedintelui Vasile Pruteanu, aceste mijloace de informare şi publicitate suportă nu doar vicisitudinile vremii (soare, ploaie, vânt) ci, în unele cazuri, şi acţiunea primitivă a unor bipezi porniţi pe a distruge.
Aceste panouri se află la principalele intrări din Neamţ şi, alături de harta judeţului, îndrumă şi spre unele din atracţiile turistice din Ţinutul Neamţului.
D. VINCA