O femeie din Roman a mers duminică la piață și, după ce și-a parcat mașina, a intrat într-un magazin. Când s-a întors, a constatat că poșeta pe care o lăsase pe scaun nu mai era și și-a dat seama că a uitat să blocheze autoturismul, astfel că cineva i-a furat fără probleme geanta. Femeia a sunat la poliție, dar deocamdată hoțul nu a fost identificat.
„Victima avea în geanta personală chei, documente și sumele de 500 lei și 100 euro. Polițiștii au demarat activitățile pentru identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cât și în vederea recuperării prejudiciului“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Pentru că parcările sunt printre zonele predilecte ale hoților, polițiștii nemțeni vă reamintesc:
– când părăsiți autoturismul, chiar și pentru 1 minut, asigurați-vă vehiculul prin încuierea portierelor. Indicat este si cuplarea sistemului de alarma. Gândiți-vă cât timp pierdeți ulterior constatării furtului;
– nu lăsați în autoturism bunuri de valoare, acte, genți sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoților. Aceștia acționează atât în parcările aglomerate, cât și din mers, încercând în trecere portierele mașinilor staționate;
– dotați-vă autoturismul cu sistem antifurt! Este indicat sa vă protejați autoturismul cu sistem de blocare a volanului și a pedalelor!
– nu parcați autoturismul în zone neiluminate. La adăpostul întunericului, hoții acționează nestingheriți;
– pe timpul zilei, asigurați-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
– evitați să păstrați în autoturism actele de identitate, permisul de conducere sau orice alte acte ale vehiculului. (C.I.)