„Înviat-a Hristos
Şi toate s-au umplut de Lumină
adică de Sens!
Îmi amintesc de Paşti, la noi acasă
O zi de primăvară luminoasă
Cu adieri de aer parfumat
Cu sunete de clopote pe sat.”
Cuvântul „Paşte” provine din limba ebraică – Pesah – şi înseamnă trecere. Sinaxarul marii sărbători învaţă: „În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea aducătoare de viaţă a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o numim şi Paşte, după cuvântul care în vechiul grai ebraic înseamnă Trecere. Pentru că aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus de la început lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi, smulgând Dumnezeu poporul israelian din mâna faraonului l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi s-a pogorât din ceruri şi s-a sălăşluit în Sânul Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului, l-a înăţat la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi.”
Acest cuvânt al Praznicului aureolează orizontul atotcuprinzător al acestei mari Taine – Paştele: Originea Pascală a creaţiei, evenimentul salvator din istoria poporului Israel – trecerea de la robie la libertate; opera mântuirii noastre, pascală în amândouă sensurile: şi trecerea lui Dumnezeu la noi, în firea umană, şi trecerea firii umane în viaţa Dumnezeiască, la îndumnezeirea cea după har.
În acest sens proclamă sărbătoriceşte Biserica, prin glasul inspirat de Duhul Sfânt, al Sfântului Ioan Damaschin: „Ziua Învierii popoare să ne luminăm! Paştele Domnului, Paştele! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă.” (Canonul Învierii, Cântarea 1).
Într-adevăr ne exprimăm mirarea „mormântului gol”, care nu mai este cum se spune „loc de veci”. Rămâne gol şi se face mărturie şi speranţă pentru noi, vestindu-ne că şi mormintele noastre vor rămâne goale. Păstrează în ele de la Învierea Domnului trupuri chemate la Învierea şi viaţa veşnică.
Învierea lui Hristos este evenimentul unic care dă sens la tot ceea ce precede şi la ceea ce urmează, dând semnificaţie şi valoare veşnică. „Nu te teme, eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort şi iată sunt viu, în vecii vecilor şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apoc, 17-18).
Învierea Domnului este faptul central al credinţei şi al existenţei creştine: „Căci, dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră”, accentuează Sfântul Apostol Pavel (I cor, 15, 14).
Veniţi cu toţi la Paştele Etern (I Cor. 5, 7), Iisus Hristos cel Înviat – cu jertfa şi curajul mironosiţelor care au învins frica şi au înfruntat primejdiile cu preţul vieţii, ca să fim şi noi întâmpinaţi de Domnul cel Înviat cu primul Lui cuvânt rostit lor: „Bucuraţi-vă” (Matei, 28,9).
„Şi cât e de frumos în sat
Creştinii vin tăcuţi la vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!”
Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ
Adevarat a inviat ! Ce poezii frumoase !