Hoțul și ajutoarele lui, băgați la zdup

Abuz Catuse*„Teroriștii“ din Săvinești au la activ mai multe spargeri de locuințe, de firme, iar unul a fost prins conducând, deși avea permisul anulat

Cei trei bărbați din Săvinești reținuți în urma perchezițiilor derulate de polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Săvinești, săptămâna trecută, au fost arestați vineri.

George Alexandru Arghire, de 21 de ani, este suspectat de a fi spart locuința unei femei, în data de 11 iunie 2016, de unde a plecat cu bunuri, bijuterii și bani în sumă de circa 10.000 lei. O parte din „pradă“ a „plasat-o“ în grija a doi prieteni: Neculai Ionuț Pavel, de 36 de ani, și Nicu Alerguș, de 42 de ani, ambii din Săvinești. Aceștia au fost reținuți joi, 16 iunie, în urma descinderilor, în cursul cărora polițiștii au găsit o parte din bunurile furate. Vineri, 17 iunie, toți trei au fost prezentați la instanță cu propunere de arestare preventivă, primul pentru furt calificat, iar amicii lui pentru tăinuire. Judecătoria Piatra Neamț a admis solicitarea Parchetului Piatra Neamț și până seara cei trei au fost cazați în arest. „În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală și la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Arghire George Alexandru. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Arghire George Alexandru, cercetat în dosarul penal cu nr. 2727/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 literele b, d și alin. 2 litera b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.06.2016 și până la data 16.07.2016, inclusiv. 2. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală și la art. 223 alin. 1 litera d și alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Pavel Neculai Ionuț. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Pavel Neculai Ionuț, cercetat în dosarul penal cu nr. 2727/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.06.2016 și până la data 16.07.2016, inclusiv. 3. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală și la art. 223 alin. 1 litera d și alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Alerguș Nicu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Alerguș Nicu, cercetat în dosarul penal cu nr. 2727/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.06.2016 și până la data 16.07.2016, inclusiv“, se precizează în minuta sentinței.

Dosarul ajunge, însă, zilele acestea la Curtea de Apel Bacău, întrucât decizia instanței a fost contestată de inculpați.

*Cine sunt „teroriștii“ din Săvinești

Cei trei localnici din Săvinești nu sunt la prima „vitejie“ și de câțiva ani încoace fiecare terorizează în felul lui comunitatea.

George Alexandru Arghire a mai fost condamnat pentru furturi, la sfârșitul anului 2014, când a primit o pedeapsă de 1 an, 9 luni și 10 zile de închisoare pentru furt în dauna unei persoane fizice și a unei persoane juridice.

Neculai Ionuț Pavel este recidivist și ultima dată a fost condamnat în data de 18 mai 2016, la 2 ani de închisoare pentru că a furat combustibil de la o firmă. Sentința nu este încă definitivă, cauza fiind în fază de apel. Între timp, pe rolul judecătoriei mai este un dosar de furt pe numele lui. Recent, instanța i-a acordat termen până în luna august, pentru a ajunge la înțelegere cu cele 7 părți vătămate, toate persoane fizice. Rămâne de văzut cum se va soluționa dosarul.

Nu în ultimul rând, Nicu Alerguș este cunoscut pentru scandaluri publice, el fiind amendat de mai multe ori de poliție, dar a contestat de fiecare dată amenzile și a avut câștig de cauză în instanță. În luna ianuarie 2016 el a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis. De fapt, avea permisul anulat când a fost surprins la volan. În luna mai, judecătoria a decis începerea procesului și a fixat primul termen pentru luna septembrie, după vacanța judecătorească. Iar tot în luna mai a acestui an, Nicu Alerguș a fost din nou sancționat, de polițiștii rutieri, iar el, ca de obicei, a contestat procesul-verbal. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț.

Cristina IORDACHE